Am să mă duc la toamnă şi-am să-ţi scriu:
iubito, sunt acolo, sunt la toamnă
şi-aştept să-nceapă ultimul păcat,
la care toată viaţa mă condamnă!
Şi-am să te rog frumos: vino şi tu,
dulce-amarul din gutui te cere
să vezi cum pleacă păsările-n jos
şi cum ne spun (plângând) la revedere!
Şi-am să te-ndemn prin dumitriţe, mult,
ca pe-o femeie dragă, nestemată...
şi-o să tăcem...şi-om vrea să stăm încet...
când ultimul păcat va bate-n poartă!
Toamna va-ntinde mâinile spre noi –
o palmă caldă şi o palmă rece –
şi-o să ne spună că se duce-n jos...
şi-o să mă ia...(cu ea)...când va să plece!
Ai să rămâi acolo, sub gutui,
s-aştepţi să-ţi scriu ce fac şi ce înseamnă
dulce-amarul dincolo de timp...!...
Iubita mea, am să mă duc la toamnă!
