Da... sigur că da, începe să se vadă hoarda funerară, începe să copleşească strada Brăilei, între fosta agenţie CFR şi fosta biserică Sfânta Sofia. Aerul şi decorul se înnegresc. Vacarmul stârnit de claxoanele automobilelor de lux fărâmiţează văzduhul, face praf orice urmă de linişte. Prietenul meu mă întreabă în şoaptă, consternat: "Ai mai văzut aşa ceva? Ştii, cumva, ce şi cine le permite acestor şlehte caraghioase să tulbure şi să împuţească disciplina şi ordinea de stradă?"... Cum să nu mai fi văzut? Şi cum să nu-i răspund?... De fapt, este evidentă nesimţirea hoardei mortuare. Este foarte limpede grandomania mârlanilor din adunătură. Este în ochii oricui acest simulacru de tristeţe şi durere. Care mai de care se dă rupt şi întrerupt de suferinţă şi de importanţa cadavrului organizat întru-n sicriu comparabil, ca valoare, cu preţul unui apartament. Care mai de care îşi cară aurul (de) pe deşte şi de la gât în iureşul cestei procesiuni de răpănoşi. Şi ce credeţi că face mai mult de jumate din ceastă mulţime "îndurerată" şi urlătoare la cer? Aţi ghicit: fumează şi zvârle chiştoacele la întâmplare! Aţi ghicit: nu se sinchiseşte de faptul că blochează transportul în comun! Aţi ghicit: unii beau bere şi aruncă ambalajele în spaţiul verde, cât mai rezistă şi ăsta, vai de culoarea lui! Aţi ghicit: hoitul din coşciug e mai important decât orice şi decât oricine, mai ales că, după cum citim în ziarul local, nu-i orice fel de hoit... ci-i al unuia dintre căpeteniile dubioase ale tuturor dubioşilor din cest "alai funebru" asemănător cu cel "cortegiu de nuntă"!... Şi, desigur, la intersecţii, banda "mortală" se opreşte pentru ca să se aştearnă pânze albe în faţa stârvului bucuros, să poată păşi triumfal în Raiul pentru care a fost în stare să muncească toată viaţa-i scurtă, dar plină de succese şi aventuri demne de "Ţiganiada" lui Ion Budai-Deleanu!... Şi să le auzi şi să le vezi pe alde pirandele Romica şi Argentina şi Marsilia cum clocotesc de jale şi cum varsă lacrimi de plastic pe obrazul asfaltului încins! Şi să-i vezi pe-alde Parpangel şi Mondial şi Semafor şi cum se cutremură de supărare şi dor!... Şi claxoane! Şi ce claxoane!... Stupid şi barbar!... Nu?
Carlo M. Cipolla, 1922-2000, istoric şi economist italian, academician, în "Legile fundamentale ale imbecilităţii umane", Editura "Humanitas", anul 2014, într-o traducere de Miruna Fulgeanu, scrie la pagina 19: "Numărul indivizilor imbecili în viaţă este mereu şi în mod inevitabil subestimat de toată lumea!"... Nu? Sigur că da!...
