Sigur că da!...Medicul doctor şi măgădăul păzitor se preling pe lângă cele două babe eterne şi se pierd în iureşul şi-n hărmălaia Bietului Galaţi – vai de mama lui, vai de cucurigu său de Galaţi contemporan cu cele mai crunte şi proaste zile de când stă pe harta Republicii Nervoase! Cred că mai bine i-ar fi cestui Galaţi să fugă de pe hartă, să se mute mai încolo, mai spre meleaguri păstorite şi de cărturari, nu numai de hahalere, lichele şi mâncători de răsărită! Dar nu poate, sărmănelul oraş! E obligat să stea şi să moară la locul naşterii, la locul faptei, sub canonada prostiei cu ştaif, sub zodia indiferenţei crase, care frizează paroxismul şi veşnicia!...Nu?
Îi mulţumesc înalt şi adânc femeii care desface peşte şi icre...şi care mi-a desfăcut trei ouă negre de morun cu amabilitate şi profesionalism! O salut cu toată condescendenţa de care mai sunt în stare după atâta şi atâta efort negustoresc! Îmi răspunde la salut cu atâta drăgălăşenie în timbru, încât mă simt ca într-o pescărie din Viena, ca în prezenţa celei mai frumoase şi ademenitoare vânzătoare din Londra! Şi, cu icrele în buzunarul de la piept şi înfăşurate în reţeta prescrisă şi parafată de Vasile Morun, mă apropii de uşa cu babe-n ea. Astea, nici vorbă de atenţie, de terminat sporovăiala, de înţeles că "filozofia" tigăii şi a magnificului Soliman nu interesează chiar pe toată lumea din jurul lor şi o pot exersa şi în spaţii adecvate...adică în magazinele care desfac sicrie, de pildă!...Nu?
Le rog să se deplaseze mai acana, însă figurile de ceară trăncănitoare îşi păstrează aceeaşi atitudine de sictir. Consider că-s deplasate din naştere, sau din copilărie, sau din şcoală. Consider că-s contaminate cu baliverne şi buruieni din cea mai proastă televiziune terestră. Consider că trebuie să le împing. Şi chiar le împing. Destul de cumsecade le împing. Să le mişc, nu să cadă. Pasteurizatele mă fac albie de porci, dar nici nu-mi fac loc să circul pe trotuarul cu minte de inginer asfaltat. N-am decât să merg pe carosabil. Şi chiar asta fac. Vai de mine! Târtanii şi mârlanii (cei care vin cu limuzina în piaţă să-şi cumpere ceapă şi chiloţi) încep să mă înjure şi să mă claxoneze mai ceva ca la nuntă ori la mort...că-i tot aia, nu? Nici eu nu tac. Un plăvan cu Jeep şi cu bacalaureat la bază, tatuat de-am crezut că-i uns cu păcură împotriva rapănului, îmi vâjâie o bâtă sportivă pe lângă design şi mă bagă-n...sperieţi. Bucuros de icre şi de întâmplare, o iau spre Cimitir. Vreau să mă tratez liniştit, în Marele Dormitor Universal...Apoi, îl sun pe Vlad Ţepeş!!!
