Vocea răscolitoare a Mamei

Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

E dimineaţă. E aproape dimineaţă. E cam dimineaţă fără un sfert. E curat şi frumos. E mai mult decât curat şi frumos. E curat şi-un sfert. E frumos şi-un sfert. E mai mult decât atâta. E atâta şi-un sfert. E atâta şi jumate. E atâta şi trei sferturi. E atâta şi încă atâta. Parcă îmi vine să cred că-i tot şi-un sfert, că-i tot şi jumate, că-i tot şi trei sferturi, că-i tot şi încă tot. Parcă îmi vine să strig la cer şi la pământ că nu merit atâta şi atâta splendoare şi tămăduire!...

Iată, fii atentă, fii foarte atentă: stau culcat pe spate, pe punctul cel mai de jos al Zăpodiei, în lanul cu grâu...Nordul îmi promite chiar în ceastă clipă o aură/auroră în locul unde vin şi stau aurele/aurorele când vin şi stau...Şi pe tălpile desculţe se aud armonii australe în mângâieri fără cusur, printr-o reală complicitate a opiului din maci, a parfumului din pălămidă, a linei şi delicatei atingeri de volburi şi cicori...Paiele pâinii mi se par înalte până la cer...Şi văd toate ciocârliile suindu-se şi cântându-se şi zbârnâindu-se şi coborându-se în braţele Tăcerii şi în cuibarele pline cu triluri viitoare...Şi aura/aurora îmi vine perfect...Şi ce miros de minunăţie şi turte în tot acest verde trecător spre galben şi foame...Şi ce aromă de viaţă fără de sfârşit şi de moarte fără de început...Şi cât de pură şi cât de simplă-i această uriaşă deschidere spre Necunoscut, de unde se spune că am venit şi unde se aude şi se spune că mă voi întoarce...!

Iată, fii atentă, fii foarte atentă: deasupra-mi se opreşte un fluture matinal, în drum spre Nicăieri, în căutare de Nimic...Oare de unde a învăţat acest fluture că Frumuseţea-i o căutare continuă a Nimicului de Nicăieri?...Cine i-o fi arătat, oare, unde se află acest Nicăieri indescriptibil, nevăzut, înalt şi adânc, surd şi mut şi orb, însă prezent peste Tot?...Şi, vorba prietenului şi prozatorului Ion Avram, cum i-o fi dat lui Dumnezeu prin cap să facă Zăpodia asta halucinogenă, să fluture fluturi peste fire, să înmulţească şi să cânte ciocârlii în ne/văzul şi în ne/auzul lumii?...Da! Sigur că da!

Iată, fii atentă, fii foarte atentă: stau culcat pe spate, pe punctul ce mai de jos al Zăpodiei, în lanul de grâu...Şi mi se pare că Imensitatea are numai o dimensiune, că eu nu am nici o dimensiune, că totul este doar o minciună, dar ce frumoasă minciună în această criminală Imensitate!

Ca prin vis, din depărtare, tocmai de pe linia care desparte Tot de Nimic, aud vocea răscolitoare a Mamei: hai acasă, că s-a copt grâul şi am făcut o droaie de turte!

Citit 686 ori Ultima modificare Miercuri, 17 Aprilie 2019 18:53

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.