La pas...prin Oraşul fără Cap Compas (I)

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Oraşul se scufundă, se jerpeleşte, se întristează. Te uiţi la el...şi parcă ar vrea s-o tulească din ghearele „iluştrilor” contemporani. Nu-ţi trebuie cine ştie ce şcoliri pentru ca să-ţi dai seama de ce şi de unde vine această Absenţă a Perspectivelor, această Lipsă de Bun Gust şi de Gust Bun, această Debusolare fără precedent şi fără Şanse de Îndreptare. Nu-ţi trebuie Ochi de Argus pentru ca să observi Cine participă cu tot elanul şi cu toată „ştiinţa” la degradarea Fizică şi Morală a unui Loc umblat şi sfinţit de Personalităţi care, acum, se răsucesc în morminte. Nu ai trebuinţă de timpane speciale pentru ca să auzi Urletul/Zgomotul Harababurii în fiecare Cartier, în fiecare zi, chiar dacă-i Săptămâna Mare, Săptămâna Mică sau praznicul/hramul nu ştiu cărui Sfânt mai mult ori mai puţin „apreciat” pe Axele şi Taxele lăcaşurilor de Cult. Surd şi Chior să fii, şi tot realizezi că Starea cestui Oraş se alterează încă din anii ’90...şi continuă până la Instaurarea Haosului dat ca Sigur în braţele/conturile Tâmpeniei numite Democraţie. Cetatea – dacă mai avem curaj şi obraz s-o numim Cetate – e bortelită şi râcâită şi hârcâită şi ruptă milimetric, într-un iureş care, cică, înseamnă Grijă faţă de suprastructură şi faţă de infrastructură. Numai pe strada Alexandru Ioan Cuza dacă nu ai milă să treci, şi tot de podideşte plânsul când vezi cum Ruinele stau cu mâna întinsă şi cer un bănuţ pentru Restaurare/Reparare...sau măcar pentru Mormântare. Nu-i cazul să mai spunem despre Calitatea aşa-ziselor Lucrări de Modernizare. Toată suflarea vede şi aude cum Astăzi se toarnă ultimul beton/asfalt, se taie „pamblica”...însă Mâine, la prima oră, echipa cu mahmuri soseşte „sprintenă” şi „voioasă”...şi se apucă să desfacă „Operaţia” care, Ieri, era un „Succes”, nu?

Desigur, toate aceste „mici carenţe” sunt atribuite unor cauze „obiective”. Toate aceste „mici scăpări” sunt puse pe seama pârdalnicului „se mai întâmplă”. Toţi responsabilii pentru Viitorul Oraşului se apără – ca într-un Cor al lui Niznai, cu scuze culese de pe o placă veche/zgâriată: „se întâmplă şi la case mai mari”, „se poate”, „numai cine nu munceşte, nu greşeşte”, „lasă, că nu-i un capăt de ţară”, „ a greşi e omeneşte”, „n-am ştiut, dar o rezolvăm”, „nu te priveşte, că doar nu-i treaba ta”. Ca să nu mai adaug două „proverbe” care, prin „fineţea” lor, chiar că sugerează putreziciunea întreţinută de înşişi cei care o suportă cu „dragoste” de şef şi stoicism: „foaie verde de urzici, noi avem salarii...mari!”. Ori „foaie verde de dudău, o să fie şi mai...bine!”...(Stai să vezi!)

Citit 763 ori Ultima modificare Marți, 30 Aprilie 2019 16:34

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.