Ascultăm cântarea preotului până la capăt! Parcă suntem mai liniştiţi! Şi când să ieşim pe poarta bisericii, unu şi una hlizesc de parcă s-ar afla la nu ştiu care discotecă umplută cu smintiţi! Ambii sunt din generaţia capitalisto-democrată! Sunt îmbrăcaţi ca două sorcove! Se vede că le place la nebunie pentru ca să fie caraghioşi, stridenţi, observaţi! Başca, marţafoiul mai şi fumează şi scuipă! Ea îl admiră şi-i ţine hangul, spărgând seminţe! Amândoi poartă ochelari de sanchi şi glugi de chichi! Mă apropii de urechea clăpăugă a şmecherului şi-i spun că nu-i frumos şi că-i bine să se ducă-n şleahta mamei lor, adică taman unde şi-au făcut/îşi fac „studiile”, unde-şi pierd vremea şi timpul cu „socializarea” sub nas, cu „vocabulare” alese, cu trăncăneli de flăcăiandri şi domnişorele fără control parental şi psihiatric, fără ruşine şi fără orizont! E uşor de presupus ce urmează! Iată ce-mi zvârle secătura libidinoasă, cu voce de ventriloc: „ce, bă, babalâcule, scrie undeva că n-am voie să fumez aici? scrie undeva că n-am voie să scuip în faţa bisericii? scrie undeva că n-am voie să fiu nesimţit? şi voi, ăştilalţi, ce vreţi, băi, boşorogilor? tuliţi-o mai repede, hai! că vă dau laba la ochi!”... De după colţ apar încă vro două-trei perechi de nandralăi şi se alătură „actorilor” principali! Telefonez la Poliţie! Când aud/observă gestul meu, gaşca de cioflingari dispare, dar ameninţând şi făcând semne obscene! Pe adresa lor şi a părinţilor lor, trimit şaisprezece versuri: „La colţ stau mocofanii şi trântorii, şi scuipă,/ şi zic măscări la fete... aiestea se înclină/ şi se acidulează şi nu mai au cuvinte/ l-atâta superbie să caute vro vină!// Eu - urlă unul straşnic în cabluri şi-n desene/ pe trupu-i de păianjen - am stat pe net o lună,/ sunt mulţumit de mine şi hurui de cultură,/ sub gluga mea de firmă nu am nici o lacună!// Eu - tună altul mândru de freza-i scelerată - / mănânc seminţe-ntruna, cu mama şi cu tata,/ gătim două hectare pe an, dar nu ne-ajunge,/ mâncăm fără oprire, cu sacul, cu lopata!// Şi fetele se miră ce multă deşteptare/ încape-n scăfârlia lor cinică, măruntă.../ şi toţi cultivă lene din zori şi până-n noapte/ - colţari striviţi de sine-ntr-o lume muribundă!”//
Sigur că da! Costică Prăpăd şi Vasile Cherpedin dau din umeri a lehamite! Moş Ion Mutelcă zice că Educaţia-i o Cauză Pierdută în cest Oraş fără Cap Compas! Ne despărţim cu promisiunea să ne întâlnim a doua zi, duminică, la utrenie! Că trebuie să stăm de vorbă cu preotul paroh! De ce?... (Stai să vezi!)
