Iată, e duminică! Mai sunt câteva minute şi trebuie să înceapă Utrenia! Enoriaşii se adună cu smerenie, cu veşminte curate, cu atitudine sobră, cu tot respectul pe care-l nutresc pentru Credinţă! Fiecare se străduieşte să nu fie supărat, să-şi lase acasă şi afară toate grijile, toate necazurile, toată ura şi răutatea!... Totuşi, oleacă de Indignare se poate ceti pe chipul fiecărui credincios! Fiindcă - aţi ghicit - un automobil blochează poarta, parcat, cel mai probabil, din seara/noaptea trecută, adică cea de sâmbătă! Eforul apelează Poliţia! Aceasta vine, constată, discută şi fotografiază... orele trec... proprietarul limuzinei nu apare din nici o direcţie! Cei doi agenţi de la Poliţia Locală pleacă! Poarta rămâne blocată! Se apropie ceasul când trebuie să vină un mort! Iată, vine mortul! Să vezi acuma indignare! Sigur că da! Aparţinătorii dau sicriul peste gard! Cu mare atenţie, nu cumva să curgă mortul! Se termină şi prohodirea! Mortul pleacă! Cortegiul îl suduie gramatical şi corect şi îndreptăţit pe nesimţitul care şi-a lăsat „odorul” în poarta bisericii! E dezgustător ce se aude şi ce se petrece! Toţi trecătorii prin zonă au numai vorbe de „laudă” pe adresa şoferului nesimţitor!... Dar, într-un foarte târziu, cam pe la treisprezece-paisprezece ore, iată că acesta se arată! Se arată ca un victorios, cu zâmbet cinic, plin de sine, zdrenţuit, cu ţăcălie de dandi şi însoţit de-o bahahuie debusolată, şi ea numai destrămare, şi numai ifose, şi numai sfidare! Amândoi gesticulează obscen! Se urcă şi dispar... în aplauzele localnicilor! Ion Mutelcă şi Costică Prăpăd se întreabă de ce Poliţia tolerează astfel de întâmplări, iar Vasile Cherpedin - mai „tolerant” din fire - se pronunţă astfel: „Ce deştepţi - numai una şi unu/ - ca raţele şi gânsacii şi mişeii/ privitori la viitorul ţării/ prin gaura cheii!// Iată-i, mişună în dispreţul celor/ din ce în ce mai puţini,/ dar cu cei şapte ani de acasă/ în ochii cu o mie şi una de lumini!// Iată-i, plini de aroganţă... şi de goluri/ de la gât în sus, mai ales/ - sărmanii, cică sunt doctoranzi în prostie,/ da-i doare-n glugă şi-n fes!// Ce deştepţi - nici nu-i mai alegi,/ poţi să-i iei chiar la întâmplare!// Eu sunt foarte bucuros că nu mai apuc/ România Viitoare!”...//
Lămuriţi, convivii şi bibicii mei îşi fac Semnul Crucii şi pleacă spre casele lor! Eu, pe la nouăsprezece ore, mă întorc la locul faptei! Şi ştiţi ce văd? Văd exact aceeaşi limuzină parcată exact în acelaşi loc! Doamne, iartă-l pe filfizon... căci ştie ce face!... (Aveţi puţintică răbdare!)
