MARIA (II)

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

De la şosea până la marginea pădurii, cărarea trece prin lanul de grâu. Doamne, ce strâmbă-i cărarea asta! E cotită mult de tot! Oare de ce nu-i dreaptă? Oare ce-o fi fost în mintea celui care a croit-o primul, celor care au bătătorit-o apoi? De ce n-au făcut-o perpendiculară pe codru? Aşa, în loc să mergi doar zece minute în cinci sute de metri, mergi o oră! Dar ce interesantă-i şi ademenitoare-i ceastă şerpuire, ceastă nedreptate a cărării prin lanul de grâu! Pe ştiutelea şi bâjbâitelea fac primul pas prin măreţia verde a paielor cu pâine la vârf, cu ciocârlii la bază, cu maci albi şi roşii şi negri, cu atâtea şi atâtea poveşti de dragoste, de viaţă şi de moarte şi de osteneală, ţesute de oameni în timp şi în vreme! E întuneric! Şi ce întuneric! Aproape beznă! Aproape smoală! Grâul nu se vede! Dar se aude! Nici macii nu se văd! Dar se aud! Tot împrejurul imediat abia se distinge! Ochii minţii sunt mult mai ageri decât ochii anatomici! Puzderie de stele în depărtarea depărtărilor! Pâlpâirea cestor lampioane galactice îmi creează o senzaţie teribilă de nesingurătate! O abia percepută adiere mişcă atmosfera nocturnă, ondulează mireasma discretă a puzderiei de maci! Vorba straşnicului prozator Ion Avram, „oare cum i-o fi dat lui Dumnezeu prin minte să facă maci”? Despre ceste flori, mulţumită cărora turtele cernute, plămădite, frământate, descântate şi coapte de mama pe plita copilăriei sunt cele mai bune din partea de nord a Moldovei de sud, circulă o mulţime de legende, una mai tulburătoare/răscolitoare decât alta, una mai in/credibilă decât cealaltă! Cică în urmă cu aproape o sută de ani, când pădurea era tânără, pădurarul obişnuia să a/doarmă printre stejarii şi carpenii şi jugaştrii şi alunii şi cornii şi ulmii şi frasinii mărunţi, ostenit de atâta patrulare şi pază şi ordine silvică, atras de braţele nevăzute şi dese ale umbrei moleşitoare, de ţâncul pământului, dar şi de-o lene cumplită, caracteristică istei de invidiat profesiuni! Şi cică pădurarul, cătrănit şi tare furios că domnişoarele şi doamnele ciocârlii îi deranjează somnul a/des, a pândit când aceste păsări s-au înălţat să sfinţească şi să mângâie slava cerului, a pus puşca la ochii congestionaţi de ură şi secărică...şi a ucis toate trilurile cu pene, toate cântecele cu aripi, blestemând şi suduind tot neamul forţelor aeriene păsăreşti, însângerând toată întinderea şi toată minunăţia făcătoare de pâine! Şi cică din milioanele de picături de sânge s-au prins şi s-au alcătuit tot atâtea milioane de maci roşii, pe care-i ştiţi şi-i vedeţi şi dumneavoastră, şi-i fotografiaţi, şi-i desenaţi, şi-i scrieţi, şi-i descrieţi, şi-i mai şi smulgeţi...uite-aşa, pentru ca să-i duceţi acasă, pentru ca să moară în vazele şi-n borcanele şi-n apucăturile şi-n mofturile dragostei de prospeţime şi frumos! Nu?...(Stai să vezi!)

Citit 334 ori Ultima modificare Duminică, 26 Mai 2019 19:03

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.