doamna mea, spune-mi că ai/ o caleaşcă şi doi cai,
şi un dor să vii la mine/... (frunză verde mărăcine)...
unde nu-i decât acum/ o vecie şi un drum
care duce două care:/ carul Mic şi carul Mare,
încărcate cu adânc/... (frunză verde sălcii plâng)...
şi cu nalt-serafic până/ unde Steaua mea mă-ngână
şi mă roagă să aştept/ liniştit, pe dealul drept
şi pe valea înclinată/... frunză verde mult mai lată
nu a fost cum e acuma/ - cade Steaua... cade bruma!!!
uite bruma, uite Steaua/... uite, mi-a chiorât paraua,
şi norocul mi-a chiorât/... mi-i zadarnic şi urât,
stau cu inima pe zare/... (frunză verde lăcrămioare)...
şi nu văd şi nu aud/ nici sfârşit, nici început...
parcă-s blestemat şi parcă/ ai plecat în lumea largă,
silnică şi surdomută/... iar eu stau în lumea scurtă
şi visez... visez că n-ai/ nici caleaşcă şi nici cai,
şi mă strigi să vin la tine/... (frunză verde mărăcine
vecinic şi cu tot cu Stea)/ - uite-acuma, doamna mea!!!
