Prezint scuze şi te rog să mă ierţi, doamnă Lui! Nu ţi-am răspuns la ultima ta misivă deoarece, chiar când cumpărasem cerneală proaspătă şi-mi meşterisem un toc din hlujan, a trecut vecinul tău pe la mine şi mi-a spus că te-ai măritat! Desigur, am plâns torenţial pe umărul lui, iar el, ca să mă consoleze, cică, m-a invitat la un coniac „Unirea” şi la o bere „Stejar”, în barul unde serveşte sora ta, doamna Cri! Mă crezi ori nu mă crezi, consumul meu fizic şi sufletesc a fost şi încă mai este unul pe atât de distrugător, pe cât eşti tu de frumoasă! Frumoasă? Nu, greşesc! Halucinogenă eşti, doamnă Lui! De fapt, tu ştii foarte bine cât şi cum am scris despre tine şi pentru tine! Ştii cu lux de amănunte ce am fost în stare să fac mulţumită ţie! Ţi-aduci aminte cum, atunci, în noaptea aceea de April, cu Lună mare cât ditamai colacul de la fântână, am mers împreună chiar la fântâna din Barc, iar tu ai spus că nu mă laşi să te sărut până nu mă sui în salcie, să-ţi aduc o pasăre, sau măcar un cântec de pasăre? Şi ţi-aduci aminte ce am păţit, da? Mare noroc am avut că n-am crăpat! Păi, tu ce credeai? Credeai că am să reuşesc să-ţi fac modrigul aşa repede? N-am avut nici o şansă, pentru că vrăbiile şi toate celelalte păsări fug de mine mai ceva ca ăla de aia, cum spune popa! Şi eram şi ostenit! Tare ostenit eram! Că venisem chiar în după-amiaza aceea de la Galaţi, direct din tură! Şi veniseşi şi tu la sora ta, parasimpatica şi ademenitoarea Cri! Şi-am mers la fântâna cu salcie, să-ţi rezolv moftul! După atâta osteneală, zi şi tu, cum să rezist? Cum să nu adorm în salcie, cu gândul la sărutul tău? Doamne, doamnă Lui! Ce alunecare şi ce cădere printre crengi şi printre razele Lunii, care nici nu mai încăpea în fântână, de rotundă şi mare şi plină şi galbenă ce era! Noroc de calul lui moş Ghiţă Păsat, care cal era priponit aproape de teică şi moţăia şi el, sărmănelul, sub coroana cu pupeze şi vrăbii fugite din cauza mea! Şi ai auzit, sigur ai auzit, pierduta mea Lui, ce zgomot am făcut când am nimerit chiar pe cal! Dar dacă picam în fântână, pe colac sau în teică, îţi dai seama ce hodoronc-tronc făceam, nu? Bietul armăsar castrat şi luat pe nepregătite, s-a speriat groaznic, a rupt frânghia şi a făcut zece roate cu mine pe Valea Zimbrului şi înapoi, însă eu neam să mă trezesc! Îţi dai seama cât de obosit eram, nu? Iar ţie-ţi ardea de păsărele în toiul nopţii, că nu voiai să te sărut gratis, doamnă Lui! Bine că te-ai măritat! Îmi pare rău că nu-s eu mire! Poate te înduri şi mă chemi la nuntă! Vin să-ţi cânt din frunză! Şi să te fur! Ştii cum se fură mireasa, nu? Te fur frumos... şi, după aia, mai vedem! Mergem la fântână! Că am întors-o cu gura în jos! Pupezele s-au împăcat cu mine, iar calul paşte liniştit! Şi o să se sature de iarbă când m-oi sătura eu de Lui! Nu?
Prolegomene... la Fântâna cu Gura în Jos (I) Scris de Ion Zimbru
