Evaluaţi acest articol
(2 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

Sigur că da!... Nenea Gigi Avădanei vine la gard şi, printre lacrimi, mă roagă să bat clopotul de moarte. Se scociorăşte prin buzunare şi scoate o monetă de trei lei. Cică trebuie să-mi plătească această muncă. Cică-i un gest de smerenie să baţi clopotul când moare un om. Îmi dă rotundul de nichel şi-mi spune să nu iau clopotul în râs. Cică să-l bat frumos şi tare, cu ochii în sus şi cu gândul la viteza vieţii, la in/utilitatea acesteia... şi să fiu convins că cine vrea să audă, aude. Cică să-l bat de trei ori pe zi, de trei ori câte trei dangăte de fiecare oară. Şi cică să mă duc şi la priveghi, seara, când se adună flăcăii şi fetele să vorbească încet despre mort, şi să-(i) cânte de dor şi de plecare, şi să-l bocească mult, şi dureros, şi bine! Cică aşa să fac... şi Dumnezeu va să aibă grijă de mine!... Sigur că da!... Îl bat! De ce să nu-l bat? Sunt mărunt, dar simt că-i o mare onoare pentru mine să-i bat clopotul lui Titi... n-ar mai fi ajuns să i-l bat niciodată! Îl bat cum scrie la carte, dacă aşa scrie la carte, cum zice nenea Gigi! Şi am şi trei lei în buzunar! Să vezi ce măreţ m-oi da pe uliţa Zimbrului când mi-oi târgui douăzeci şi patru de biscuiţi de la cooperativa de consum! Să vezi ce-or să mă invidieze şcolarii colegi cu mine, ce-o să înghită în sec! Şi am să le dau şi lor câte-un biscuite, că doar n-am să le spun să ajungă şi ei să bată clopotul la morţi pentru un ban!... Sigur că da!... Iată, soarele-i chiar în dricul amiezii, prima amiază a lui Titi în sicriu, acasă, în casa naşterii sale!... Iată, ies din ogradă, cu mâna pe moneta din buzunar, şi mă duc la clopotniţă! Asta-i cam la şaizeci de metri mai în sus de mort! Şi-i singură clopotniţa! Fiindcă, în timpul seismului din 1940, i s-a dărâmat biserica şi schitul! Clopotniţa are două clopote: unul mare, mare... şi unul mic, mic! Cică cel mic ţine loc de toacă, iar cel mare ţine loc de toate... adică şi de viaţă, şi de moarte!... Sigur că da!... Mă uit în sus, la cel mare! Ce uriaş de bronz! Parcă-i din ăla, din cărţi... obiect zburător ne/identificat... înţepenit printre lemnele astea, la cercetare şi hodină, oleacă!... Şi ce limbă enormă are clopotul în gură! O limbă legată cu sfoară, de care trebuie să trag până bate... până bate-n dungă, cum se zice!... adică într-un anumit fel!... cică numai aşa se bate clopotul când se anunţă ceva rău... foc, potop, grindină, moarte!... Sigur că da!... Apuc de funie şi încep! Şi trag cu nădejde, cu sârg şi responsabilitate! Dangătul îmi perforează urechile, îmi fisurează ochii, trece prin mine şi se izbeşte de dealul peste care văd nişte Rădeşti!

Citit 508 ori Ultima modificare Miercuri, 26 Iunie 2019 18:14

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.