Ograda Memoriei şi Memoria Ogrăzii

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

Să scriu pe ţărână? să scriu pe zăpadă? să scriu pe spinarea iubitei? să scriu pe femurul şi pe glezna amantei?... Scriu, sigur că scriu! fiindcă pe ţărână am citit prima oară, nu? fiindcă pe zăpadă am citit a doua oară, nu? fiindcă pe spinarea iubitei am citit a treia oară, nu? fiindcă pe femurul şi pe glezna amantei am citit a o mie şi una oară ce au scris marii romantici şi marii îndrăgostiţi ai timpurilor şi ai vremurilor de la începuturile primei raze de lună şi până acum, când, iată, luna trimite semne de adio şi se pregăteşte să plece şi să răsară în jurul altui pământ!... Scriu pe ţărână, dar ce rămâne din aceste biete silabe desenate pe obrazul rotundului de lut? scriu pe ţărână, dar vine ploaia şi duce totul la vale, departe, în marea cea mică şi în marea cea mare, şi bate soarele, şi se face abur, şi se ridică la cer, cu tot cu scris!... Scriu pe zăpadă, dar vine primăvara, şi omătul se topeşte, şi se face abur, şi se ridică la cer, cu tot cu scris!... Scriu pe spinarea iubitei, dar iubita mă părăseşte, pleacă în alte braţe, şi aceste alte braţe o vor sfărâma supt porunca şi supt imperiul geloziei, şi se va înălţa la cer, cu tot cu scris!... Scriu pe femurul şi pe glezna amantei, dar o voi abandona, şi ea va citi, şi va plânge, şi va muri de atâta frumuseţe, şi se va sui la cer, cu tot cu scris!...

Odată, fiind contemporanul vacilor şi jocurilor copilăriei, am scris pe o ţărână uitată într-o ogradă cu volbură şi gherghine, lângă un şotron singur şi bătut de vânt. Am scris cam aşa (citez din memoria ogrăzii): "ce bună-i vremea când e vreme rea!/...(când plouă, fără milă, şi când ninge).../ mă duc la tine să uităm de tot/ şi să vedem cum liniştea învinge!"... A doua zi, în ograda părinţilor mei, lângă un şotron singur şi bătut de vânt, am găsit câteva cuvinte triste, desenate încet, cu grijă şi răbdare (citez din ograda memoriei): "în(cerc) să mă vindec de tine... şi fug/ despletită (nici eu nu ştiu unde)/... mă doare, e greu, dar sublim acest jug.../ jugul vorbelor tale fecunde!"...

Ca să nu se ridice la cer, le-am adunat şi am plâns peste ele! şi le-am frământat! şi am făcut o turtă minunată, cum numai mama ştia să facă pe plita memoriei şi pe memoria plitei noastre!... şi acum, din când în când, sfărâm turta şi las cuvintele să se aşeze lângă mine... eu fiind, din ce în ce mai aproape şi mai mult, un fel de şotron singur şi bătut de vânt!

Citit 392 ori Ultima modificare Miercuri, 07 August 2019 16:10

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.