Ai Auzit ???

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Acolo...unde toate casele stau şi trăiesc şi mor la marginea satului, şi unde toţi oamenii sunt din ce în ce mai puţini şi mai rari, şi unde păsările îşi fac şi îşi cară cuiburile în spinare, şi unde încă mai pulsează istoria în câteva inimi de cai, şi unde numai Ileana şi Zmeul şi Făt-frumos mai merg la Bibliotecă, şi unde nici o lacrimă parcă nu mai cade-n amintirea celor care au sfinţit cele mai frumoase şi mai blânde coclauri din Lume, şi unde toată valea s-a mutat în deal şi tot dealul s-a mutat în vale, şi unde Dumnezeu mai dumnezeieşte din când în când...o aud pe Mama ta şi pe Mama lui şi pe Mama ei, toate întrupate-n Maica mea: „Să nu regreţi şi să nu nădăjduieşti niciodată! Să-ţi aduci n-amintire numai lucrurile şi fiinţele şi faptele bune! Să primeşti în casă numai Cuvintele în mărime naturală şi numai Vorbele rostite-n Adevăr! Să nu plângi şi să nu râzi nici la naşterea şi nici la botezul şi nici la nunta şi nici la moartea Nimănui! Toată viaţa, lungă sau scurtă, să nu faci altceva decât să îndrepţi Obrazul Pământului, nu cumva să se împiedice Apa în care a plâns Dumnezeu! Numai Dumnezeu are voie şi trebuie să plângă! Să plângă de mila şi de bucuria ta! Iar tu să-i mulţumeşti că nu te lasă nici să regreţi şi nici să nădăjduieşti vreodată! Ai auzit?”

Sigur că da!...Nu hrănesc nici speranţe şi nici păreri de rău!...Doar îmi sprijin şi-mi păcălesc Iluzia în fiecare Clipă! Iluzia că Cineva, adică Tu, vei pricepe unde şi de unde şi până unde „ţine” Cercul! Nu am nici o îndoială în acest Sens şi în această Direcţie! Cred că acesta-i sensul şi aceasta-i direcţia Cercului Nostru!

„Mă uit...a rămas de Atunci...e frumoasă.../ pe unde-i tresare surâsul din unde/ şi parcă îmi spune s-o caut acasă,/ acum când istoria primei secunde/ mă strigă s-o scriu negreşit, să nu piară/ când apa din teică se duce-va-n sete/ şi când va să fie-n Tot numai afară/ şi când tot Nimicul va fi pe-ndelete!// Mă uit...a rămas de Atunci...câtă apă/ să beau, ca s-o beau şi pe ea? câtă sete/ să-mi deie pustiul,/ să poată să-ncapă/ atâta iubire când nimeni nu crede,/ atâta iubire când nimeni nu pleacă,/ atâta iubire când nimeni nu vine,/ atâta iubire când Totu-i oleacă/ de pasăre-liră cu pene puţine?// Cu pene puţine...de scris, de zburare/ Acolo, la teica în care se scaldă/ lumina din ochi-i amari de-ndurare.../ şi negri şi mari cât o noapte înaltă/ şi lungă şi veşnică până în clipa/ pe care o scriu sub căldură de lampă/ şi-o mângâi cu lacrimi, să-i treacă aripa/ şi flori să-i florească rochiţa de stambă!//...Nu?

Citit 749 ori Ultima modificare Marți, 13 August 2019 19:54

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.