TEAMĂ de FRICĂ

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)
Fii primul care postează comentarii!

Nu am ascuns niciodată şi nici n-am să pot să ascund că mi-i teamă de frică, mi-i foarte mult şi tare teamă de frică! Am încercat de atâtea şi atâtea ori să ascund acest adevăr, însă ar fi însemnat să fiu fals, să mint, să păcălesc împrejurul şi să mă pun de-a doua cu Doamna! N-am putut şi nici n-am să pot să nu văd ce delir şi ce zadar clocotesc şi zburdă ca la dumnealor acasă! Adică, altfel spus, urlă şi hohotesc de aici şi până departe, de departe şi până aici, acum, când funia-i din ce în ce mai aproape de par!
Iacătă, chiar în clipa asta, această Doamnă ştimă bizară, această Doamnă harpie lungă mă strigă să-mi beau tot nimicul din tot Înaltul dumneaei, trimisă special de către Domnul său, să menţină echilibrul pe Pământul dat pentru joacă, pentru experimente şi alte încercări ne/demne de blazonul Celest! Mă strigă aşa, chiar aşa, de parcă n-aş şti că-mi azvârle-n Cale tot felul de primejdii, tot felul de rele şi obstacole şi ispite şi provocări! Şi n-am cum să le refuz, n-am cum să nu mi le asum, cum să nu le folosesc, să nu pătimesc din cauza sau mulţumită lor! Şi asta fiindcă sunt Acesta, nu Celălalt, cum crede Doamna de mai Sus!
Celălalt, sigur că da! Celălalt... care-i plecat de multă, de foarte multă vreme şi de foarte mult timp spre altă Substanţă mai tristă şi mai clară în Adânc! Şi, cu cât e mai Adâncă, exact cu atât e mai adevărată şi mai temătoare! Dar e şi rece şi tâmpă taman când lacrima-i încă abia ieşită din orbită, şi încă-i caldă, şi încă nu-i atinsă de mizerabila-i lăcomie şi neîndurare! E mizerabilă... şi-mi închide şi-mi încuie toate iubirile-n ochiul cel stâng! E mizerabilă... şi-mi ascunde toate furiile şi urile şi regretele în ochiul cel drept!
Substanţa/Starea ei, adică! A cestei neînduplecate din Zare! A cestei ne/drepte şi in/utile şi ne/deşarte! A cestei mărinimoase/perfide din obscur, sau din clar, sau din sinea fiecăruia, sau de aiurea... dacă nu din ascunzătorile Ne/Mărginirii, dacă nu din Ne/Voia unui Etern gratuit, devorator de Candoare şi Respect!
Da... îmi este teamă de frică! Sau frică de teamă, că tot Aia-i, la urma urmei! Că tot Aia se-nţelege şi din lira lui Orfeu plângând-o pe Euridice, cum grăieşte şi cum scrie celebrul „anonim” folk, Ion Mutelcă, taman acum, când se apropie funia de par: „şi omul acela dădea din vioară/ cu-arcuş din nimic şi din paie de grâu/ dădea şi credea că te-ntorci până-n seară/ să-i dai (ne)răbdării merinde şi frâu!”... Nu?

Citit 736 ori Ultima modificare Sâmbătă, 14 Septembrie 2019 00:14

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.