Autorul celebrului „Luni de fiere”, psihologul Pascal Bruckner, zice/decretează, printre altele, că eliberarea de stresuri şi de angoasele inevitabile într-un timp uniform accelerat, într-o lume care şi-a uitat rostul pe planetă şi, mai ales, într-un cuplu modern (femeie/bărbat)... (era să scriu „bielă/manivelă”)... se poate (cu siguranţă) obţine/câştiga prin metode simple, la îndemâna oricui! Aşadar, cine se confruntă cu aceşti duşmani teribili ai contemporaneităţii roase de snobism, glorie, invidie, promiscuitate, cinism, imoralitate... poate folosi una dintre cele trei variante testate (zilnic) de foarte mulţi asemenea „bolnavi”: să numere până la un milion, să dăruiască o floare şi, ultima variantă, să facă ceva bine cuiva! Personal, am încercat toate aceste trei posibilităţi, în varii ocazii, asumându-mi riscuri cvasi(ne)bănuite! Astfel, de o mie de ori am încercat să număr până la un milion, însă nu am reuşit decât numai de câteva ori, dar efectul a fost exact cel scontat, şi când am ajuns la capăt, şi când am adormit în timpul numărării! Flori am dăruit la cel puţin o mie de femei, însă câteva dintre acestea mi le-au dat de cap, gestul impardonabil fiind însoţit de vorbe indescriptibile, pur... bărbăteşti! De făcut bine nu m-am ferit niciodată! O singură dată, după ce o tanti doamnă din hailaif m-a rugat să-i scriu o dedicaţie pe o carte cu poezii, „deşteptul” său „mascul” era să mă sfărâme, pe cuvânt!... pe motiv că am atentat la „pudoarea” jumătăţii sale şi la „onoarea lui de familist”!... În ultima perioadă, să cam tot fie vro patruzeci de ani, apelez la un procedeu/meşteşug deosebit, adică la ce veţi descoperi în finalul următoarei aşezări sintactice şi morfologice şi intuitive, cu parfum arhaic şi cu izbândă garantată!
„Sunt norocos: muncesc din greu, fără simbrie!/ Aştept şi vreau s-ajut un om nenorocit!/ Nu ştiu nici când, nici până când va fi să fie!/ Dea-abia atunci m-oi bucura că sunt citit...!// Şi foarte mulţi, trec foarte mulţi pe lângă mine! Şi foarte rar mă cercetează cineva!/ Ce mai noroc! - zic nişte doamne parafine./ Ăsta-i noroc? - zic nişte domni de mucava.// Şi uite-aşa, de când mă ştiu... (ieri, azi şi mâine/ şi totdeauna)... tot mai sper şi mai aştept/ să fiu măcar norocul celor fără pâine/ şi-al celor care vor să strâmbe unghiul drept!// Şi uite-aşa îmi trece viaţa printre cele/ (ne)norocoase...! Am răbdare, sunt egal/ cu scrise mici, cu scrise mari, uşoare, grele...!/... (adică sunt un biet bilet de papagal)!”//... Parol!
