Conform unei Cărţi scrise de nişte ingineri/doctori specialişti/experţi în Istoria apariţiei/dispariţiei a tot ce se vede şi ce nu se vede, la Început a fost Cuvântul! Care început? Primul? Al doilea? Următorul? Care sfârşit? Primul? Al doilea? Următorul? Dau ori nu dau crezare acestei explicaţii cu valoare de pericopă, nu-i nici o tresărire, nici un bănat, nici o clintire, nici o încercare de desluşire, nici un gest de „stai aşa, că nu-i aşa”, de „n-ai încotro, aşa zice acolo”, de „nu căta nod în papură, că n-ai să afli niciodată”, de „nu se pune în ecuaţie un adevăr”, de, de, de...! Care adevăr?...„Oare unde e cuvântul ce exprimă adevărul?” – zice Eminescu, nu?...Nu-s cârcotaş, nu-s contra, nu-s buturugă mică! Nu-s nici vrun Belzebut, nici vrun Arhanghel, nici vrun Secret la vedere, nici vro Iscoadă, nici vro Entitate nu ştiu de Care şi nu ştiu de Unde! Sunt un fel de „dumneavoastră”, mai bine-zis un alt fel de „dumneavoastră”...în stare să urmărească şi să admire o furnică în tot de-a lungul şi-n tot de-a latul unei zile din viaţa ei, să cerceteze şi să desluşească părţile componente ale Vredniciei şi ale Candorii! Dar nu pot să „înghit” (întocmai) atâtea şi atâtea „ingrediente” X, cum atâtea şi atâtea E-uri din alimente! Dacă am încercat, de pildă, într-o doară ori dinadins, o „abordare” şi o „analiză” cu un popă, care-i somitate în acest Domeniu, nu?...mi s-a retezat elanul, mi s-au smuls aripile, mi s-au invocat nenumărate Principii, mormane şi mormane de „legi/apoftegme” egale cu „fericiţi cei săraci cu duhul”, cu „crede, şi nu cerceta”, ultima fiind una dintre cele mai mari gogoriţe puse în circulaţie de către adepţii/locotenenţii doctorilor mai sus enumeraţi! Fireşte, des/crederea însemnează un risc pe cont propriu, o asumare a ne/norocirii, a de/sperării! Dar, chiar şi aşa fiind, vreau să intru cu oiştea-n gard din cauza mea, nu „mulţumită” unor „sergenţi” cu „aură” şi cu bocanci nefăcuţi! Nu?...Dincolo de toate acestea, nimeni şi nimic nu mă poate opri să mă închin „serios” ori „neserios”! Şi nimic şi nimeni nu mă poate opri să observ cum se desfăşoară/înfăşoară, mai ales când vine vara, „credinciosul” care intră-n biserică îmbrăcat/încălţat ca de plajă! Nu? Şi, când părăseşte biserica, scuipă şi suduie ca la uşa cortului fiindcă nu i s-a dat pomana scontată, fiindcă a primit Educaţie cât praful de pe tobă, etc.!...Din câte mi-aduc aminte, Şcoala/Educaţia a-nceput în Biserică! Să continue! Numai Aşa vom afla cât de necesară şi frumoasă e Taina şi că (la Început) a fost...ADN-ul!
La început a fost...ADN-ul !!! Scris de Ion Zimbru
