Mic... tratat de Iertare (II)

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

Tovarăşul Vasile Vindereu face la stânga, spre intrarea-n Cimitirul/ Dormitorul „Sfântul Lazăr”! Fac şi eu la stânga... şi-l urmez cam la un pas mai în urmă! Că doar sunt invitatul său, nu? Că doar are să-mi mărturisească „ceva” care nu mai suportă amânare, nu? Cred că are „ceva” pe suflet şi vrea să nu mai aibă! Cred că vrea să scape de-o povară care-l macină, probabil!... Sigur că da! Cred că nu mai poate suporta o remuşcare, o mustrare de conştiinţă, nu? Cred că-l ronţăie prea multe gânduri negre, deşi nu-l trădează nimic din suprafaţă, comportament, vorbire, gesturi!... Sigur că da! Începem să intrăm! Clopotarul ne-ntâmpină cu-n dangăt/vaier de bronz coclit, ca şi cum am fi morţi! Vindereu se uită la mine şi, culmea, zâmbeşte! Aproape râde! Mergem încet, tocmai spre colţul din stânga lui „Lazăr”, la un metru de gardul după care se desfăşoară şoseaua de Centură! Sub umbra unui salcâm, tovarăşul Mihai îmi arată o cruce înfiptă într-un fel de mormânt vechi, după cum citesc pe lespede, dar îngrijit cu mult mai bine decât cele din jur! Mai citesc o dată scrisul de pe marmora crucii şi lespezii... şi mă ia un fel de tremur! Simt sudoare rece pe frunte, mai ales că pe cruce nu văd nici un nume, nici un prenume! Doar câteva cuvinte banale, dar lămuritoare despre cel care „doarme” sub solul Patriei!... Aş vrea să spun ceva, să întreb ceva... dar înghit în sec! Salcâmul se clatină şi scârţâie cum stejarul lui Păcală! Sau, şi mai spăimântător, cum coroanele din plumb, în poezia lui Bacovia! Părul mi se face măciucă! Vindereu zâmbeşte... şi mă roagă să mă aşez pe-un pietroi rotund! Tot pe-un pietroi rotund se aşează şi el! Scoate două lumânări! Îmi dă o lumânare! Le aprindem! Ne reculegem! Eu parcă-s automat! Nu-mi vine să cred că mi se întâmplă ce mi se întâmplă! Vindereu zâmbeşte! Oare-i nebun? Sau toarnă vrun film... cu camere ascunse printre cruci şi bălării? Am mai păţit senzaţii tari, însă astea de acum mă copleşesc, îmi suie noduri în gât, mă îngălbenesc, îmi produc nişte dârdâieli ne(mai)trăite, îmi hâţână constituţia şi aşa destul de precară! Simt că mă înclin, că mă hurduc! Vindereu zâmbeşte, că-mi vine să-l spurc, să-l rog, să-l determin să înceteze mascarada asta, dacă-i mascaradă! Îmi vine să-i sparg mandibula cu-n upercut! Să îngenunchez la picioarele sale şi să-l conjur să pună punct cestui scenariu, cestui clocot fizic, psihic, nimicitor!... Brusc, Vindereu se face „serios” şi începe să-mi mărturisească/povestească!... (Stai să auzi!)

Citit 811 ori Ultima modificare Sâmbătă, 23 Noiembrie 2019 00:51

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro