Doamna mea ne(mai)văzută Livadă, te rog să mă ierţi pentru că nu ţi-am scris de mult! Nu ţi-am mai scris nu fiindcă nu mai am cerneală sau cretă sau creion sau maculator sau ţărnă pe jos sau omăt în grădină, ci fiindcă mi-a fost ruşine! E uşor de presupus şi la fel de uşor de înţeles de ce-mi este aşa de ruşine! Cum să nu-mi crape obrazul când ştiu şi ştii că m-ai prins la borcanul cu dulceaţă de gutui? şi cum mâncam cu lăcomie...şi mai puneam şi-n buzunare...pentru ca să am şi acasă, şi-n tramvai, şi la prăşit, şi la seceriş, şi la şcoală, şi la moară, şi la gară...şi-n vis...şi-n toată viaţa...şi-n toată moartea? Şi ce dulceaţă de gutui faci tu, Doamna mea! Tu nu te joci de-a dulceaţa! Tu murmuri cele mai frumoase cantilene răscolitoare când culegi gutui pentru dulceaţă! Tu murmuri cele mai ne(mai)auzite doine despre Pace şi Candoare şi Dor şi Drăgostire când începi să tai şi să fierbi şi să mesteci şi să ai grijă să nu se ardă dulceaţa! Dulceaţa ta de gutui este la fel de bună cum şi dulceaţa ta de cireşe amare! Dulceaţa ta de gutui şi dulceaţa ta de cireşe amare...dulceţuri la fel de bune cum vorbele de alintare, cum vorbele de plecare şi de venire şi de rămânere-n Marile Livezi Universale! Nu?...Şi, atunci, hoţ de dulceţuri fiind, cum să nu-mi fie ruşine? şi cum să nu-mi vină să intru-n pământ, numai să-mi dai iertare şi să mă primeşti în braţele tale crengoase, la umbra genelor tale lungi tocmai până unde stau şi scriu şi-mi pare rău că nu ţi-am mai scris de mult?...Iată, chiar despre gutuile tale de atunci şi de acum şi din totdeauna-ţi scriu! Nu ştiu dacă vrei şi poţi să-mi răspunzi...dar cred c-am să înţeleg taman cum înţelegi şi tu! Altfel, nu cred că poate fi vorba despre iertare, vreodată! Nu?...Şi te rog să nu plângi când vei ceti ceste rânduri (s)acre!
„nu mai am ce să iau!...nici de unde să iau!.../ nu mai am ce să dau, ce să spun nimănui!.../ mă întorc unde-ai fost!...şi te rog, dacă eşti:/ hai, doamnă livadă, hai să facem gutui!...// ce frumos mă lăsai să mă uit până când.../ câte frunze şi flori
deodată pe crengi,/ câte păsări în zbor şi în cântec şi-n cuib.../ şi ce vis...cum se văd şi regine şi regi/ cu pocale, cum vin să-şi culeagă nectar,/ şi săracii cum ştiu să-şi răstoarne-n priviri/ linişti nalte şi lungi, linişti verzi şi adânci!.../ ce frumos ne lăsam să te mir, să mă miri!...// uite, vin chiar acu!...nu mai stau în prezent,/ nu mai chem viitor!...doar atât cer să-mi spui:/ vrei să stăm în trecut, fără timp, fără loc,/ să ne dăm cu păcat...şi să facem gutui?”//...Aştept răspuns!!!
