Un idiot, o proastă...şi căţelul Cupidon

Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Sâmbătă. În faptul serii. Frumos şi cald. Pe trotuarul nordic din faţa Spitalului Judeţean. O copilandră – J.D. – îşi plimbă căţeluşul care-i cuminte, cu minte şi alb...şi chiar simpatic precum zeul Cupidon. Aşa, pentru ca să strice decorul şi pentru ca să-şi demonstreze apucăturile de cretini, se apropie un „bărbat” şi o „femeie”. Se apropie de copilandră şi-ncep s-o persifleze, încep să se umfle în pielea lor de ţicniţi, să se comporte exact cum am scris în titlu: ca un idiot şi ca o proastă. J.D. nu scoate nici o vorbă. Îi este frică de acest natantol şi de această natantoală. Ipochimenul continuă băşcălia şi-i promite fetei că-i ia căţeluşul şi dă cu el de caldarâm. Şi continuă băşcălia gratuită. Şi promite. Şi continuă să rostească/adreseze obscenităţi. Şi iar promite. Pe trotuar – vânzoleală, trecători încolo şi-ncoace. Însă nimeni, absolut nimeni, nu zice nimic, nu ia nici o măsură împotriva batjocurii. Nici o atitudine. Vorba distinsului profesor/scriitor Teodor Parapiru, LUME MULTĂ, DAR OAMENI PUŢINI. Nu?...Sigur că da! Idiotul chiar se ţine de promisiune. Şi chiar „smulge” căţelul de lângă copilandră şi-l trânteşte de beton. Şi-l prinde iar. Şi-l mai izbeşte o dată. Proasta hlizeşte şi se amuză pe seama oribilei desfăşurări a cestui „spectacol” cu public indiferent şi  grăbit să NU aibă opinie faţă de imbecil şi faţă de neghioabă. Nici măcar unul dintre aşa zişii „bărbaţi în toată puterea cuvântului” nu se comportă cum trebuie într-astfel de situaţii penibile şi penale. Adică, tradus, nici un „homo sapiens” nu-l ia de urechi pe „ilustrul” marţafoi şi să-l zvârle exact în crucea măsii sau să-l ducă la Depozitul de Gunoaie, pe strada Brăilei, la numărul 200. Nici unul nu-i „bate” măcar obrazul dereglatei care se „distrează” urmărind „vitejia” şi „triumful” iubitului/ţăcănitului său. În sfârşit, domnişoara J.D. reuşeşte să şi-l recupereze pe Cupidon şi să se îndepărteze în mare grabă de locul supliciului. În mare grabă, dar şi plângând.

Doamnelor şi domnilor cititori, sunt convins că ştiţi de ce se petrec asemenea scene mizerabile pe străzile Patriei din această Ţară! Dacă nu, vă spun eu: cel puţin în Galaţi, nu există Autoritate şi Opinie Publică! Dintr-această cauză este plin cu derbedei acest oraş lăsat la îndemâna arbitrarului, la cheremul săriţilor, la voia violenţei verbale şi fizice, sub semnul diavolesc al răutăţii, al nepăsării  generale. Repet: LUME MULTĂ, DAR OAMENI PUŢINI! Şi, bineînţeles, fără nici un DUMNEZEU!

Citit 1096 ori Ultima modificare Duminică, 08 Martie 2020 18:22

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.