Amintiri din Râpa cea Mare (I)

Evaluaţi acest articol
(5 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

Să nu vă aventuraţi prea mult pe Râpa cea Mare, că are balauri în ea, şi nu are capăt, chiar dacă se opreşte cu izvorul în şosea! - pare să ne spună tata când plecăm la păscut, cu vacile noastre dreptunghiulare, cu oile noastre cilindrice, cu caprele noastre sfrijite de-ale naibii ce sunt, cu caii noştri plini şi huruind de istorie şi blândeţe, cu toţi băieţii şi cu toate fetele din sat...în inima şi pe marginile unui ţinut fabulos!...dar luăm cu noi şi caietele de şcoală, şi manualele, şi condeiul, şi peniţa, şi călimara cu cerneală, şi sugativa (sau creta)...şi nici de-ai naibii nu ţinem cont de spusa/porunca lui tata! Intrăm pe Râpa cea Mare. Asta-i foarte mare, mai ales în ochii şi în imaginaţia noastră copilărească, şi ţine din spatele casei lui Toader Luca, până la câţiva metri distanţă de şosea, aproape de groapa mortuară pentru animale...şi-i doldora de şopârle, fluturi, pupeze, sticleţi, privighetori... (poate şi balauri, că-i exact ca-n poveşti)...Animalele se apucă de păscut. Fiecare elev se apucă de scris, de citit, de jucat, de umblat, de iscodit salcâmii încărcaţi cu flori şi mister, de cotrobăit...Uite, eu mă duc până la rădăcina izvorului, beau apă vie, îmi clătesc ochii...şi mă întorc în inima râpii! pe marginea inimii locuiesc trei sălcii uriaşe, scorburoase şi foarte atente la ce se petrece în împărăţia lor! citesc "Vasea Kurka, lunetistul" (o carte rusească, despre copii eroi în Marele Război de Apărare a Patriei)... Ăsta, Vasea, avea asemenea precizie, încât reuşea să bage glonţul exact pe ţevile mitralierelor nemţeşti!...Oare să cred? Sigur că da!...Şi cred! şi cred! şi iar cred!...şi adorm la umbra sălciilor şi sub cântarea pupezelor domnişoare!...şi visez că am pierdut vacile, că vine mama (Rucsanda) cu o vargă în cer şi cu o vargă în pământ, că vine chiar şi tata (Gheorghe) să biruiască balaurul real sau imaginar!...şi mă trezesc brusc, tremurând, speriat, cu vacile şi cartea alături!...o deschid şi (uimire!) dau peste un bilet, îl deschid şi silabisesc: "s-a dus iubirea am chemat/ uitarea inima să-mi zvânte/ năluca albă nu mai vrea să toarcă din lumini beteala/ poemul ce-a crezut că stăm o veşnicie în cuvinte/ s-a terminat pentru că ea/ îi varsă pe curat cerneala" (Rădeşti. Mai. 1964)...Şi încă: "la apă-n vale...apa e tot mai puţină,/ am dat o fugă, să aduc,/ aşa cum fac mereu,/ şi am găsit, lipit de cumpăna fântânii,/ trist şi cuminte şi plângând...un zmeu!" (Rădeşti. Mai. 1964)...Sigur că da! cred că cineva a luat această carte de la bibliotecă...şi şi-a uitat însemnările în ea!...Oare cine o fi?

Citit 770 ori Ultima modificare Luni, 03 August 2020 18:17

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.