Amintiri din Râpa cea Mare (III)

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

Şi tot împrumutând-o, din ce în ce mai des, din anotimp în anotimp, din lună în lună, din săptămână în săptămână, biata carte cu eroi sovietici nemaiîntâlniţi în nici un război de pe planetă ajunsese vai de foile şi de cuvintele ei... până când, într-o duminică de toamnă, cu gloduri savante şi ploaie mocănească, bibliotecarul nu-mi mai împrumută volumul fiindcă trebuie să-l dea la scădere, să comande altul nou, mai ales că războaiele ruseşti şi sovietice făcuseră, vorba unui poet, o mie şi unu de prozatori la o mie de locuitori, nu jucărie! cărţile au desfacere cu nemiluita, în toată lumea, mai ales în lagărul comunist, în toate şcolile din România, prin Editura "Cartea Rusă", printr-o propagandă continuă, susţinută oriunde şi oricând, chiar dacă, în marea lor majoritate, acest soi de propagandişti miroseau a esenţă de tămâie şi habar nu aveau cu ce se mănâncă "Sudba celaveka", ori "Tihii Don", ori...! Nu mai zic de blondul şi decadentul şi formidabilul Serghei Esenin!... Ajunsesem, aşadar, numai să cercetez cartea, filă cu filă, şi, de fiecare dată, să aflu în ea şi să citesc un bilet nemaipomenit, scris cu aceeaşi răbdare de fiinţă stăruitoare, dar bizară, cu aceeaşi mână de alcătuire sigură, sinceră, dar tremurătoare sub imperiul/ povara necunoscutului impar, adică al meu şi al ei, deopotrivă...! Ultima dată (îmi amintesc perfect) volumul avea între foi mai multe bilete decât pagini, încărcate cu versuri (şi nu numai) de-ale mele şi de-ale ei, semn clar că îi plăcea acest fel de corespondenţă prin bibliotecă, şi aştepta ceva, şi voia ceva, şi că trebuie să existe o clipă în care vom vedea cine scrie, cine întreabă, cine răspunde, cine are cheia de la curcubeu, cine ştie să îmblânzească zmeii şi întunericul, înflorind salcâmii în mijlocul nopţii şi al uitării, clipocind cu gleznele goale apa din vale ori legănând cu mâinile pline fântâna din deal!... Ultima dată, citesc: "scrie-mi orice descântec şi orice poveste! scrie-mi cu tocul acela făcut din hlujan! şi, mai ales, ai răbdare! cum să afli şi să crezi că ai răbdare, dacă nu ai răbdare? parcă aşa glăsuieşte maică-ta, nu?"... Sigur că da! o cunoaşte pe Mama! oare de unde o ştie pe Mama?... Ultima dată... nu mai ştiu ce-i răspund!... Ieri, mă duc în arhivele timpului şi ale bibliotecii pierdute, caut cartea cu eroi, răsfoiesc paginile şi biletele mucegăite... şi descopăr răspunsul de atunci: "nisipul creşte ajutat de lună,/ se rup iluzii, se destramă funii.../ şi râd şi plâng deştepţii şi nebunii/ privindu-ne cum ardem împreună!"

Citit 741 ori Ultima modificare Miercuri, 05 August 2020 17:15

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.