Da, sunt pe şerpuitoarea şi misterioasa cărăruie ducătoare spre gară. Şi, cum ziceam în episodul III al întâmplării, mai am numai un pas... numai oleacă mai am până la marginea ei. A fetei pe care vreau s-o cunosc, pe care am visat-o astă-noapte şi care m-a rugat să-i scriu pe culoarea ochilor tot ce văd şi citesc pe linia vieţii şi pe linia iubirii din palmele sale. Şi, iată, vreau să mă conving dacă şi-n real va să-mi zică aceeaşi rugăminte. În secunda care ne mai desparte (şi care mi se pare mai lungă decât a postulat-o nenea titanul tată carnivor al lui Zeus în laboratoarele secrete ale Mitologiei) încerc să mă înarmez cu toate cele trebuitoare pentru orice im/posibilitate. Gata, cred că-s pregătit, numai o lungime de braţ mai stă-ntre mine şi ea! Gata, întind braţul... şi fata se dă mai încolo! Exact cu o lungime de braţ se dă mai încolo! Gata, iar întind braţul... şi iar se dă fata mai încolo, tot cu o lungime de braţ!... (cum zicea poetul: "tinzându-mi dreapta în deşert!", nu?)... Şi, deodată, chiar deşert se face, chiar zadarnic află braţul aşteptării mele şi aşteptarea braţului meu! Nu mai este, adică! Fata nu mai este!... Şi, totuşi, simt că-i pe-aproape, pe aici ori pe-acolo, nevăzută de mine, ascunsă la vederea celor mai pregătiţi şi mai acătării!... Mă aşez pe locul ei, exact unde am stat când mă duceam (visând) să prind trenul de şase şi cinci şi ea tocmai călătorise cu trenul de două şi-un sfert şi ajunsese aici, în acest Punct Culminant!... Mă aşez încet şi-mi trimit ochii peste pădurea "Sărata"... şi mă tot uit... şi mă tot rog la nu mai ştiu Cine să-mi arate unde s-a dus fata cu dropsuri... unde s-a dus fata cu irisuri căprui şi rochie de stambă... unde s-a dus fata cu linia vieţii şi cu linia iubirii... şi visez că sunt acasă, foarte supărat şi trist că n-am reuşit s-o ating, n-am fost în stare să mă dumiresc dacă-i i/reală această Alcătuire! Se face că sunt acasă şi că vine tata şi-mi glăsuieşte cu delicateţe: "Să ştii că ieri, când veneam cu pâine de la Bârlad... am văzut o fată pe marginea cărării, lângă "Sărata"... şi zicea că te aşteaptă să-i scrii ceva, nu ştiu ce... i-am dat nişte bomboane, a zis bogdaproste... io-s de părere că trebuie să te ţii de cuvânt, dacă i l-ai dat... şi a mai zis că o găseşti acolo, când se crapă întunericul de ziuă şi de ciudă... că vine din Galaţi, cu trenul de două şi-un sfert... şi te aşteaptă! Te duci, da?"
Amintiri din Podul Palmei (IV) Scris de Ion Zimbru
