N-am de ales. Nu pot să-i spun mamei că n-am chef. E sâmbătă. Mă duc să aduc mohor la vacă. Pentru că mâine se face duminică... şi n-are cine s-o pască. Stă acasă, la iesle, legată, cu tot cu viţel. Legat. Şi el. Să nu mai golească vaca. Iar eu trebuie să merg la biblioteca din Rădeşti. Bibliotecă mare, comunală. Mii şi mii de cărţi. Cu bibliotecar tânăr şi deştept. Îi zice Costică Boza. Ne întreabă pe fiecare ce cărţi vrem să citim, ne recomandă volume cu bandiţi, cu spioni, cu eroi de război, cu drame, cu tragedii. Şi ne dă şi cărţi cu poezii. Dacă vrem. Dacă nu vrem poezii, ne spune că nu-i bine să nu citim poezii. Dacă vrem, ne dă şi un zâmbet, ne dă şi mai mare atenţie, ne pârăşte prin sat, pe la părinţi. Eu vreau poezii. Şi nu numai din ţara noastră. Sigur că da!... Mâine, duminică, zi de bibliotecă!
Deocamdată, iau secera şi funia, ies pe poarta din nuiele orizontale, trec pe lângă ce a mai rămas din clopotniţa schitului Zimbru, îmi fac o cruce mai mare decât mine... şi ies din cătun. Că aşa-i cătunul ăsta. Nici nu pleci bine din el, că ai şi trecut de margine. De fapt, aici, în acest loc în care nu a intrat naiba-n toţi oamenii, toate casele sunt la marginea satului. Zău!
Şi merg! şi merg!... şi trec pe lângă fântâna de lângă via bunicii Elena!... şi trec pe lângă pădurea lui Ciuchitu!... Şi mă tot gândesc: oare cine o fi avut vreme şi timp să scrie atâtea cărţi pentru biblioteca unde trebuie (musai!) să mă duc mâine? şi de ce să citesc eu ce-au scris alţii? nu-i mai bine să învăţ pe viu? ce, tot ce mă înconjoară şi tot ce înconjor, aşa, de bună voie, nu-i tot carte, tot ca o carte? ba, chiar îmi vine să cred că-i Carte, cu literă mare, cea mai mare carte, adică! ba, chiar şi mai mult îmi vine să cred că toate grădinile sătenilor, toate ogrăzile, toate tarlalele şi tot văzduhul şi tot cerul meu şi tot pământul meu alcătuiesc o Carte de Rugăciuni, carte în care trebuie să facem curat numaidecât, în fiecare zi! carte în care văd că părinţii mei şi ai tăi şi ai lui umblă cu grijă, cu sfială, cu toată rugăciunea de ploaie şi zăpadă, pe care văd că nu scuipă nimeni, în afară de cei câţiva nesimţiţi şi puturoşi numai "buni" de alungat din ceastă mică şi nealterată comunitate!... Şi, dacă trăiesc într-o Carte de Rugăciuni, la ce să mai bat drumul mare şi cărarea până în Raiul de Hârtie al lui Costică Boza? Dacă n-ar fi trebuit să mă duc la bibliotecă, luam vaca şi stăteam cu ea pe malul râpilor, printre trandafiri sălbatici şi salcâmi, printre tot şi nimic...! Dar, după cum spune mama...!... Şi încă nici n-a început să-mi spună!... [Stai să vezi!]
