Da...nu am ce-i reproşa rusului blond. Îmi place până la invidie poezia sa. Trebuie să-l citesc pe tot. Femeia îmi dă cartea şi-l rog pe bibliotecar să o treacă la "împrumutate". Îmi dă şi Lucian Blaga, "Poemele luminii". Cer şi Ion Barbu. Omul-bibliotecă îmi dă "Joc secund". Pun poeziile-n traistă, salut cu plecăciune şi ies pe drum. Pe drum...numai duminică. Şi oameni puţini. Unii se duc la biserică. Alţii nu se duc la biserică. Unii se duc spre dealuri, la prăşit. Că nu mai dovedesc doar în cursul săptămânii. Roata cu leagăne din faţa morii aşteaptă muşterii. Ce roată mare! Mă zgâiesc la ea şi mi se pare o roată până-n cer. Când o văd cât de uriaşă-i, mi se face un soi de spaimă, mă ia un fel de cutremur de mare adâncime. D-apoi să mă "dau" cu ea! D-apoi să mă "trag" cu ea, cum spun sătenii, cum văd că fac flăcăiandrii curajoşi! M-aş "da" şi eu măcar o dată, însă mi-i foarte frică. Un tinerel a făcut-o pe viteazul, a picat din roată şi a murit într-o secundă. Cred că-i mai bine nu mă sui. Dacă mă sui şi află mama, se ştie: pasul şi lovitura! Oricum, jinduiesc!...Şi, aşa, jinduind, apuc pe drumul care duce (şi vine) de la bunica Maria. Poate-mi dă niscaiva bănuţi de film. Fiindcă-i datoare la mine. Poate-mi dă vreo două-trei linguriţe de dulceaţă. Poate-mi dă oleacă de miere. Ştiu că ia de la prisăcarii care, iată, au împânzit pădurile cu salcâmi! Ia miere (la schimb) cu vin. Bunicul nu bea vin. Nu bea, fiindcă-i mort. E mort bunicul Ion. Bunica Maria-i vădană. E vădană serioasă şi demnă. Şi bunicul dinspre tata e tot Ion. Nici el nu bea vin. Şi el e mort. Şi bunica Elena-i vădană la fel de serioasă şi demnă. Ele nu-s nici văduve negre, nici văduve vesele, nici văduve triste. Sunt serioase şi demne. Atât!
Da!...Iată, bunica Maria i-acasă! Trebăluieşte la plita/soba de afară. Face mâncare. Intru, zic "sărut mâna", mă-ntreabă "ce faci, făptaşule"...îi spun ce fac...se duce-n chilerul de la vale şi-mi aduce-n chesea multă dulceaţă de gutui şi de cireşe amare. Îmi aduce şi miere. Şi o ulcea cu apă rece. Şi bănuţi de film. Nu prea îmi vine să cred. Oare ce-o fi cu ea? Niciodată nu m-a răsfăţat în halul acesta. Mănânc tot, lacom, parcă-mi ia cineva de sub nas, îmi ling deştele, zic "sărut mâna"...şi dau să ies pe poartă. Bunica mă opreşte şi-mi şopteşte tulburată, aproape plângând: "Tare-i rău că nu ştiu nici o buche! Bucură-te că te-a dat mă-ta la şcoală, că ai învăţat să citeşti! Du-te acasă! Şi nu umbla prin poghiazuri!...Ai auzit?...Ai ajuns?...[Stai să vezi!]
