EVANGHELIE şi LEGE (IV)

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)
Fii primul care postează comentarii!

"Eu... nu sunt Ion. Eu sunt el, fratele geamăn, Mihai. Ion a plecat în lume. Nu ştiu dacă în lumea asta ori în lumea de apoi, dar a juruit (cu mâna pe Carte) că nu se mai întoarce. N-a plecat ca din moară, fără să-mi zică de ce nu mai stă. C-o săptămână înainte, îl tot vedeam că se frământă şi că  dă-n clocot, parcă ar avea ceva greu şi delicat pe suflet. N-avea curaj să se pronunţe, însă îmi promitea că trebuie să mi se spovedească şi că nu mai poate suporta povara. Până când, c-o zi-naintea nopţii de plecare, m-a luat în Râpa Fasolei, unde bate inima pădurii, unde cresc cei mai drepţi ulmi şi tei, de unde ia taică-tău drugi de căruţă şi de scară, cozi de secure şi de topor, leaţuri de gard, căpriori şi costoroabe pentru casă. Cred că ştii şi tu despre râpa asta, nu? E râpa în care au fugit şi s-au ascuns mulţi săteni din calea proiectilelor şi obuzelor trase de ruşi după nemţi. Dacă eşti atent, şi acum se mai văd gropile lăsate de explozii. Cică şi aici, în adâncimea asta secretă, au murit mulţi, dar au şi scăpat mulţi".

Nea Mihai se opreşte. Dă să muşte din angăria friptă. Nu muşcă. Spune că nu i-i foame. I-a fost, dar nu-i mai este. Mă întreabă dacă înţeleg şi dacă-i cazul să continue destăinuirea. Eu tac. Nu pentru că n-aş vrea să continue, nu pentru că n-aş pricepe, ci pentru că nu vreau să-l întrerup, pentru că-mi stârneşte o curiozitate fără precedent în de-abia sosita mea alcătuire n-aste mirifice şi misterioase meleaguri cu centru-n cătunul Zimbru. Tac şi-nghit câte-o fărmătură din mămăliga-nţepenită şi din friptură. Desigur, cred tot ce povesteşte nea Mihai. Nu-mi amintesc să fi văzut vreodată o asemenea perfectă asemănare la chipuri. Dar şi la înălţime. Şi la gesturi. Şi la irisuri. Şi la vorbă. D-aia aştept cu mare nerăbdare să continue spovedania. D-aia chiar îl rog să dea drumul la vorbă. Cred că d-aia îl imploră chiar şi tânăra Toamnă, mereu tânăra Toamnă. Cred că nici Toamna asta din Totdeauna  nu a mai auzit despre o asemenea asemănare şi... substituire. Acum, că nea Mihai nu-i nea Ion, e clar. Dar de ce-o fi plecat/dispărut nea Ion? Şi oare ce părere are ţaţa Maria, nevasta înlocuitului, rămasă cu Mihai? Şi lumea, oare ce şuşoteşte, oare ce cleveteşte lumea? D-aia sunt foarte curios.

Într-o plutire năucitoare, Toamna trece printre mine şi pădurar, ne atinge şi ne târcoleşte, surâde rece, din ce în ce mai rece, ca şi cum ar şti, şi ca şi cum ar vrea să mai audă o dată povestea înlocuitorului şi a celui înlocuit. Se uită la nea Mihai şi-i face semn să ducă vorba mai departe!... [Stai aşa!]

Citit 805 ori Ultima modificare Duminică, 25 Octombrie 2020 21:40

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.