Da... negreşit, plec în zorii zilei! nu orbecăiesc, şarlele lui Lungu sunt mai lente, mai cu frică de stăpân, mai prietenoase! şi parcă şi timpu-i mai bun şi mai lung şi mai potrivit pentru scopul vârât de atâta vreme-n capul şi-n sufletul meu!... Da, exact când mama pleacă la prăşit tocmai pe Tâmpa, la dracu-n praznic, şi tata pleacă la săpat şanţuri tocmai în Tabără, adică tot la dracu-n praznic, plec şi eu să mă conving (o dată pentru totdeauna) ce face fata care stă sub tei fără oprire, de unde vine, cum o cheamă, dacă o mai cheamă cineva!... Da, e sfârşit de Mai şi început de Iunie! şi ziua-i din ce în ce mai lungă, mai lungă decât ciomegele baciului Lungu, mai lungă decât măciuca mea cu mutelcă pentru câini... mai lungă decât o să fie mai târziu, mult mai târziu, exact cam când voi scrie tot ce (mă) pregătesc şi tot ce (mi) se pregăteşte acum!... Da, timpu-i lung, lung, lung... şi, totuşi, parcă nu-mi ajunge! şi am destul, slavă Celui de Jos, adică tata! fiindcă, de câte ori m-am smiorcăit şi mă smiorcăi că n-am Timp, tata-mi spune să stau liniştit, să mă calmez, că-mi aduce şi-mi dă el timp cât abia să (nu)-l pot duce, cât să-mi ajungă până moarte şi chiar şi până înapoi!... Da, exact aşa face tata! ia roaba, cazmaua, hârleţul şi lopata, îşi face semnul crucii şi pleacă-n buricul coastei cu pădurea lui moş Costin! şi sapă straşnic, şi sapă cu sârg şi credinţă, şi sapă ca purtătorul de biruinţă! şi dă de timp! şi-l încarcă-n roabă! o roabă plină ochi şi tipărită cu lopata şi cu palmele, să nu cadă timpul pe drumuri, să nu piardă timpul, să nu-l risipească aiurea, să ajungă acasă cu tot timpul scos din pământ, şi să mi-l răstoarne pe tot la picioare, şi să-mi spună: "cred că-ţi ajunge până-n sară, vezi că ăsta nu-i timp de umblat prin poghiazuri! dacă-l împrăştii fără noimă, n-ai să poţi reuşi să faci nimic în toată viaţa, chiar dacă trăieşti cât bageacul docului! ai grijă de timp! drămuieşte-l şi foloseşte-l cum trebuie! nu-ţi bate joc de timp! vezi ce frumos e timpul? numai dacă-l pierzi, e urât! măcar până la fata de sub tei să ai timp! şi să-mi spui ce-ai făcut, când m-oi întoarce de la lucru! să vorbeşti cu minte cu fata! să nu te comporţi ca mascaraua, ca haimanaua, ca licheaua! dacă aud c-ai fost ticălos, în vecii vecilor nu mai vezi şi nu mai primeşti nici un gram, nici un fir de timp de la mine! cred c-ai priceput, da?"... Da, tata pleacă la şanţuri, mama pleacă la prăşit... mă uit după ei... şi-i aud cum murmură câte o doină, din ce în ce mai încet, şi cum se pierd şi se micşorează-n zare, şi cum au timp pentru Totdeauna!.... [Stai să vezi!]
AMINTIRI din DEALUL CIORII (IV) Scris de Ion Zimbru
