Pe lângă textul/poemul inserat în rubrica noastră din ziarul de ieri, Luminiţa Mihai - gălăţeancă debutată incendiar în Poezie, la Editura „Junimea” din Iaşi, în anul 2003 şi în prezenţa poetului Cezar Ivănescu (Don Cezar) - ne-a mai trimis încă două manuscrise, adică două poezii. Prima, pe care o publicăm azi, vizează/atinge - în manieră ironică/persiflantă - realitatea/actualitatea mizeră de pe străzile şi de pe zidurile şi din văzduhul urbei dumneavoastră, dar şi din mintea/mentalitatea pietonului/călătorului zilnic, din indolenţa/jemanfişismul scuipătorului modern, a democratului cu drepturi, însă fără nici o obligaţie. Autoarea - scriitoare de mare impact/respect în breasla condeierilor români - îi muştruluieşte para/fin pe adepţii lichelismului de şleahtă, pe înfumuraţii cei trenţăroşi, pe nesimţiţii cu limuzină şi decibeli, pe şmecherii de cartier, pe cei care se dau „mari”, dar nu ştiu să citească nici măcar biletul de troleibuz. Pe scurt, domnişoara scriitoare de poezie opinează întru Curăţia fizică şi morală a cestui oraş pe care ar trebui să-l îngrijim şi să-l respectăm fiecare, nu doar cei legitimaţi cu mătura pe umăr, în cumpănire şi pe supra/faţa trotuarelor, dar - mai ales - pe obrazul gropilor ajunse la zeci şi sute şi mii pe cap de locuitor. Oricum ai umbla prin cvartalele suferindului Galaţi, nu-ţi vine să exclami decât celebrul aforism al „antrenorului de îngeri”, poetul Nichita Stănescu: „vai de capul creierului meu!”... Sigur că da!... Iacătă ce/cum „vede” Luminiţa Mihai:
„ia groapa, neomule! e pe alese:/ mai naltă, mai subţire, mai strâmbă ori mai sexy/ - să cazi în ea cu drag, să cazi în ea cu stil,/ să nu te plictiseşti la ultimul cadril!// ia înjurături, scuipat, manele şi hlizeală/ - e plină urbea asta de clasici şi tocmeală!/ pe ziduri - doar mesaje mustind de bunul simţ:/ educative, pline de sevă şi de şpriţ!// se poartă pantalonii cu fese la vedere,/ se poartă mârlănia, se poartă temenele,/ iar câţiva - câţi mai suntem - ce nu ne-ncolonăm,/ tăcem şi conjugăm: rabdă! răbdaţi! răbdăm!// voi - care căutaţi cu morgă-n dicţionare - ce-nseamnă „mamă”, „ţară”, „copac” şi „închisoare”,/ nu căutaţi cuvântul „sfârşit”, căci e în voi/ cum unu şi cu unu fac - totdeauna - doi!// ia groapa, neomule! e pe alese: cu nume, cu prenume, ba chiar şi cu adrese,/ dar ultima - aceea ce poartă-al crucii semn/ - n-o să vă vrea: primeşte doar ce-i curat şi demn!”//... Sigur că da! „Aprobăm pozitiv”, cum spune genialul nenea Iancu cel din Haimanale! Sau „curat murdar”, cum zice acelaşi Caragiale!... Nu?
