Grijanie şi Respect (III)

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Şi, dacă Înainte înseamnă peste Tot (numai Înapoi nu, deocamdată), încerc să cred că-i numai bine pe drumul care duce la bunica Maria. Cum, adică, "duce"? De ce nu "vine"?... De ce-mi pun, oare, aceste "stupide" întrebări, în loc să-mi văd de drum, Înainte?... Cine mi-a vârât în Comitetul Central că "Toate drumurile duc la bunica Maria"?... Parcă nişte deştepţi daţi prin ciur şi prin dârmon ziceau că "Toate drumurile duc la Roma"!... Şi un poet român (Miron Radu Paraschivescu, parcă) scria că "Toate drumurile duc la Cimitir!"... Şi Ea-mi spune că "Toate drumurile duc Oriunde, Înainte... şi numai Înainte!"... Şi, totuşi, de ce am senzaţia netă că drumul spre bunica Maria duce Înapoi?... Oare-i mai corect să aleg alt drum şi, astfel, să scap de senzaţia asta, care-mi sporeşte frica, dar şi curajul, concomitent?... Ce-ar fi să merg pe ăsta, fără nici o întrebare, mai ales că, până acum, nu am nici un răspuns la celelalte?... Până acum? Care "până acum"? N-am mers decât vro câteva zeci de paşi/clipe... şi, gata, începe să mă prea/ocupe cest ne/cunoscut existenţial!?... Mai bine stau oleacă lângă omul ăsta oprit sub cătina din gardul lui moş Fluture! Că om pare, că om este... după cum îmi huruie mie prin Comitet că trebuie să "arate" un om!... Da, chiar încep să stau puţin lângă omul oprit! Îi zic să-i fie bună dimineaţa, stau frumos şi-l ascult! Că omu-i oprit, dar nu "stă"! Scrie pe-o frunză de tutun! Cu-n spin de salcâm scrie! Mă uit pe frunză! Ce caligrafie! Şi ce corect ştie să scrie omul ăsta oprit! Şi mai şi rosteşte: "Trecea un om pe drum aseară,/ trecea cântând încet pe drum./ Ştiu eu? poate cânta să-i pară/ drumul mai scurt, ori poate cum/ era aşa frumos aseară,/ poate cânta ca să nu-l doară/ că-i singur numai el pe drum?// Trecea, şi eu eram la poartă/ şi şi-a văzut de drumul lui,/ dar ce mi-o fi venit deodată/ de am oftat, n-oi şti să spui./ Şi nu-mi venea să plec din poartă,/ şi parc-un dor de viaţa toată/ m-a prins privind pe urma lui...// Aşa ne-o fi la fiecare,/ că stăm în poartă, dar nu ştim/ pe călător măcar de-l doare/ ceva, şi de ne pomenim/ oftând, pesemne fiecare/ ne-om fi simţind departe tare/ de-un drum pe care-am vrea să fim."//... Da, are dreptate omul care scrie şi citeşte încet şi minunat pe frunza asta de tutun! Omul ăsta-i femeie! Îl întreb ce nume poartă pe drumuri şi-mi zice că-i Elena Farago, bârlădeancă... şi contemporana lui Mihai Eminescu, timp de unsprezece ani! Şi mai zice că merge Înainte şi că nu vrea să iese din cuvântul Mamei sale!... [Stai aşa!]

Citit 960 ori Ultima modificare Vineri, 18 Decembrie 2020 01:05

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.