Da. Cătunul rămâne în urmă. Parcă mai singur ca niciodată. Îi pare rău că plec. Se vede în ochii lui. În ochii lui de Zimbru. Că aşa-i zice pe cea mai frumoasă hartă din Sudul Moldovei de Nord. Cătunul Zimbru. Locul unde au trecut în Trecuturi şi-n Viitoruri cele mai delicate Prezenturi. Locul pe care s-au desfăşurat cele mai importante târnosiri şi pe care s-au dat cele mai clare dezlegări la Pace şi Iubire, la Gratitudine şi Respect. Şi locul pe care s-au desfăşurat cele mai halucinante Sacrificii în numele Mirării şi al Poeziei, în numele Grâului şi al Ciocârliei, în sensul Real al Simţirii şi al Uitării la Cer. Locul cu dealuri şi văi indescriptibile, minunate, îngrijite şi mângâiate de ceşti Dumnezei cu pestelcă şi opinci, să nu se împiedice apa în care a plâns Cel de Sus. Ea, adică. El, adică. Ei, adică. Dumnezeii care mă aşteaptă şi la care merg Acum. Dumnezeii mei fără zăbavă şi cusur. Şi ai unor dumneavoastră.
Da. Nu se mai vede (nu mai văd) cătunul. A rămas pe deal şi pe vale. Nu-l mai văd, însă-l aud. Gata, nici nu-l mai aud! Şi doar mi-am zis că trebuie să-l iau (şi pe el) cu mine! Şi doar (şi el) mi-a spus, parcă, să nu-l las şi să nu-l uit Acasă! Oare-i bine că am uitat să-l iau cu mine? Oare ce pedeapsă va fi să primesc şi să ispăşesc fiindcă mi-am uitat cătunul Acasă? Sigur că da! Sunt gata să execut orice penitenţă din această cauză! De ce să fi lăsat Pustiu în urma mea? De ce să (nu) rămână (acolo) Nimic?
Da. Cotim pe lână Troiţa Tuturor şi a Nimănui. Suntem pe drumeagul cel care dă-n cimitir. De fapt, toate drumurile duc la cimitir, nu? Orice cale se termină la cimitir, nu?... Şi ce zăpadă! Şi ce alb! Şi, iată, cum sfărmăm (cu picioarele) cel mai alb Alb, cel mai pur Pur! Adică plânsul cel îngheţat al Celui pentru numele căruia trebuie să nu se împiedice Apa!
Caii abia reuşesc să mai care căruţa cu mine. Caii... iată-i, ei sunt: "Începe să plouă, Marie.../ te rog să deschizi o fereastră.../ sunt singur, afară, pe prispă.../ şi caii sunt singuri pe coastă!// Şi fulgeră tare... şi tună.../ gutuii rămân fără floare.../ ascultă, Marie, ascultă: cad păsări din zbor, pe cărare!// Şi plouă cu piatră, Marie.../ aşa n-a plouat niciodată.../ întinzi braţe goale spre mine.../ nu pot să-(ţi) arunc nici o piatră!// Hai, vino afară, degrabă.../ moar caii pe coastă, Marie.../ hai să le dăm nişte viaţă/ din dragostea noastră pustie!"... Gata, se apropie cimitirul!...Nu! Eu mă apropii de cimitir! Noi! Da?... [Stai să vezi!]
