Eşti obsedantă. Căpietoare. Hipnotică. Incredibilă. Eşti o amantă unică. Printre celelalte, numai tu ştii şi poţi răspunde la întrebările şi la mofturile unui pelerin printre ruine de stele, printre scheletele unor visuri întrerupte, printre rămăşiţele unor iubiri care, cum se mai spune, au reuşit fără loc. Şi numai tu poţi înţelege, desigur, pânda şi aşteptarea mea continuă, angoasa mea ne/justificată. Numai tu poţi afla cheia potrivită pentru "lacătul" propus de mine, iată, azi, acum şi aici, în ceastă scrisoare fără cusur gramatical, omenesc, sentimental. Aşadar, îţi propun următoarele interogaţii şi mirări desprinse din retorica zilnică a pe/trecerii mele prin Haosul supranumit Neant: "Se poate înţelege: sunt fulgere în sine/ şi tunete ucise la naştere, căci plouă/ de la pământ spre nouri, dezlănţuirea apei/ se pierde după cerul cu scâncete puţine!/ Iar luna-şi frânge raze cu mâinile-amândouă/ şi le trimite-n faşa luminii... Ce aproape-i/ de inima lui Zero-nceputul altui Tot,/ sfârşitul unui Unu ajuns demult pe rod?!// Se poate înţelege: această mânătarcă/ nu-i trebuie lui Zeus! Nici astă păpădie/ nu are căutare! Prea mult abuz de fluturi!/ Osiris cere Narcis! Proşti vor (la cină) Parcă!/ Athena vrea Arahne! Dar fiecare ştie/ că trebuieşte sieşi! Este păcat să scuturi/ atâta frumuseţe, să nu vezi că exişti/ măcar când trece (simplă) femeia cu morişti?!// Se poate înţelege: pe Zeus cine-l cere?/ cine răzbună moartea lui Narcis? pe Osiris/ cine îl datorează? Athena cui răspunde/ când pânza de păianjen rezistă la mistere/ şi mor argonauţii în largul unui iris,/ de-a lungul şi de-a latul aceleiaşi secunde?/ când negreşit se joacă un zmeu de carne, viu,/ cu zmeul de hârtie imună la târziu?!// Se poate înţelege: sunt catedrale moarte,/ în care intră viii să prea mărească zeii,/ să le aducă fluturi, nectar şi păpădie/ drept jertfă că-nceputul lui Zero e departe,/ şi scâncetul lui Unu şi scâncetul Scânteii,/ fiindcă doar Iubirea e catedrală vie,/ în care chiar şi Hades, păzit de cerberi trişti,/ aşteaptă să se-ntoarcă femeia cu morişti?!”... Nu? Nu-i aşa că-i aşa? Ce ai de spus, amantă cu ochi mari şi amari? Vezi că nu-i greu? Deschide ochii şi vezi că-i uşor! Închide ochii şi vezi că-i uşor! Visează cu ochii închişi! Visează cu ochii deschişi! Îmbracă-te (pur şi simplu) ca o femeie cu morişti! Şi vino şi la poarta mea, chiar dacă deşteptul acela (care mi-a dictat scrisoarea) a scris aşa de limpede: „Voi, care intraţi aici, lăsaţi orice speranţă!”... Te aştept să vezi toţi zeii şi toţi eroii cum muncesc şi pregătesc ambrozie şi nectar pentru noi! Doar pentru noi! Da?
Amanta cu Ochi Mari şi Amari Scris de Ion Zimbru
