Mă rog, ţaţa Niculina nu are decât să creadă ce vrea despre intenţiile mele! N-are decât să stea toată ziulica la gard şi să-i spioneze pe cei care trec încolo şi încoace, după una, după alta, după cum este felul fiecăruia, şi învăţătura, şi apucătura, şi moftul, şi nu mai ştiu ce are fiecare în suflet şi în gând!...Auzi, cică mă duc după bâţâitoare! Habar n-are ţaţa ce splendoare-i fecioara Ileana, după care-mi sfârâie călcâiele! Da, îmi sfârâie călcâiele, le aud chiar acum, în zorii zilei, cu noaptea în cap, ca să folosesc o zicere foarte adevărată pe meleagurile acestea, valabile chiar şi în sens peiorativ!...Doamne, ce frumos şi convingător îmi sfârâie calcaneul şi astragalul! Sunt convins că şi miresei în perspectivă o să-i placă la nebunie cum sfârâi după farmecul său, după nurii săi, după designu-i de andrea dreaptă ca lumânarea, după conturu-i căpietor! Sunt convins că familia-i destul de numeroasă mă va accepta-n sânul ei, al Ilenei, adică! Sunt convins că am să-i fac praf cu poezia, că o să fie memorabilă plimbarea noastră preventivă pe sub vişini, pe sub oţetari, pe sub salcâmi, pe sub cântecul de leagăn al păsărilor mari şi mici, pe sub ideea că suntem un cuplu romantic absolut!...Doamne, iată-mă la poarta după care stă şi aşteaptă Comoara! Dar n-o văd! Nu văd pe nimeni! Oare s-au ascuns toţi? Vor să-mi facă vreo surpriză ne/plăcută? Simt că ceva nu-i în regulă, nu-i conform aşteptărilor, nu-i la locul potrivit! Simt că-mi fuge clisa de sub tălpi când o văd, totuşi, pe Ileana! Vine din spatele casei, cu îmbrăcăminte de câmp, cu o săpăligă pe umăr! Vine surâzând cu-n aer pastoral, dar fără să insinueze nimic în sens rău! Când se apropie cam la o sapă distanţă de mine, o bufneşte un hohot de râs homeric, anacronic, impertinent! Şi, printre sughiţuri şi lacrimi, îmi spune: „Doamne, ce şic eşti îmbrăcat! Ce simpatic eşti! Arăţi ca un păpuşoi fără păpuşă! Sterp, adică! Dar nu-i bai! Te fac eu fecund! Ce stai aşa sfeclit? Intră-n ogradă, că toţi ai mei, cu căţel şi cu purcel, sunt plecaţi la praşila dintâi! Stai o ţâră pe prispă, să-ţi dau o dulceaţă de cireşe amare! Şi să vorbim ce avem de vorbit! Să punem la cale ce avem de pus la cale! Că nu pleci acasă până nu se întorc părinţii şi fraţii şi surorile de la Deal şi de la Vale! Că avem cinci hectare de păpuşoi şi două hectare de vie! Şi-ţi dai seama cât durează să le prăşim de două ori!...Hai, ia cheseaua şi linguriţa! Ştiu că-ţi place dulceaţa de cireşe amare! Ştiu că-ţi place şi dulceaţa de gutui, dar n-am! Hai, mănâncă! Vrei şi o cană cu apă?”...(Stai să vezi!)
A zis Ileana că se mărită cu mine la sfânta Maria (V) Scris de Ion Zimbru
