COPILĂRIE FABULOASĂ (I)

Scris de Ion Zimbru

Miercuri, 21 Aprilie 2021 00:00

Vacanţă de vară multă şi frumoasă. În fiecare dimineaţă, exact în secunda când soarele începe să se suie dinspre marginea Rădeştiului spre creştetul Zimbrului, iau "Păcală"(în versuri)... iau vaca (în versuri şi în proză)... iau varga (pamflet de corn, pentru educaţie şi lup)... zic mamei "sărut mâna, mamă!" (dacă nu-i plecată pe dealuri, la prăşit, cu noaptea-n cap, cum zic sătenii perforaţi de lumină)... iau şi nişte câteva lacrimi la mine (nu se ştie niciodată ce se iveşte în/pe Cale, dar ştiu că lacrimile-s tare bune şi curate întotdeauna)... şi plecăm în Sus. În Sus, cum grăieşte dicţionarul nescris al pământenilor de aici, însemnează Miazănoapte. Nu plecăm la plimbare. Vaca trebuie să pască bine, Păcală mai are oleacă şi trebuie să-l aştepte pe boierul cu trăsură boiereasă şi prostie boierească, varga trebuie să şadă şi să zbârnâie preventiv, nu cumva vreun haiduc să-(mi) calce zece porunci, lacrimile trebuie să stea la locul lor, departe de "crocodil". Şi ajungem în Sus, pe marginea şoselei cu balast din Poiana Vântului. Ea, Gălbiniţa, vaca fundamentală a familiei, animala indispensabilă a noastră, lăptăreasa fără de care nu se poate, paşte pe partea cealaltă a şoselei, iar eu şi viţelul păştem pe cealaltă parte. El paşte din şanţ şi de pe taluz. Eu pasc din "Păcală"... poate n-oi ajunge nicicând să păţesc ce a păţit boierul curios şi amator de păcăleală, când i-a dat lui Păcală caleaşca să se ducă repede şi să aducă celebrul "păcălitor", dar nu s-a mai întors niciodată... iar "bietul" boier aşteaptă (şi astăzi) acolo, sprijinind arborele isteţului şi sperând să fie păcălit... poate n-oi ajunge nicicând să mă tem că are să pice drobul de sare de pe horn şi are să omoare scâncetul proaspăt din covată... poate n-oi ajunge nicicând să car lumină cu oborocul în odaie... poate n-oi ajunge nicicând să tai stejarul fiindcă în fonetica sa are numai "marţi"!... (nu-i mai mult valoros un stejar viu, decât unul mort, chiar dacă la rădăcina lui sunt niscaiva parale?)... Sigur că da!... Nu stăm pe aceeaşi parte cu vaca. Fiindcă, în lăcomia-i şi mintea-i proverbială, viţelu-i tentat să se repeadă la uger şi să lase visurile şi aşteptările noastre fără brânză, fără smântână, fără poale-n brâu...!… Sigur că da!… Iată, pe partea cu vaca, rezemat de-un plop, Vasile al ţaţei Aglaia de pe vale stă trist şi se uită peste Zăpodie, spre pădurea lui nenea Dumbă, pădurarul care a murit la datorie, sub un alun, cu puşca la cap! Se uită şi nu zice nimic, nici măcar când îl întreb la ce este aşa de atent, parcă ar căuta ceva, parcă ar aştepta ceva!… (Stai să vezi!)