Am aproape o viaţă de când n-am mai desenat nici o vorbă, nici măcar o literă pentru tine, doamna (mea) Ta! Mă grăbesc să-ţi cer şi să te conjur să-mi dai iertare, să-ţi prezint toate scuzele şi să fii îngăduitoare cu eu(l) meu fizic, psihic şi chimic... şi oricum o mai fi acest imbecil/ impertinent atomic imaginar în/din ceastă carcasă pe care o mut de colo, colo... uite-aşa, cum am mutat-o şi atunci, când am venit să te cer ori să te răpesc în noaptea aceea cu lună plină şi halucinantă şi goală!
Aşadar, încep să mă pregătesc să-ţi scriu în cea mai frumoasă Limbă, în cea mai simplă Limbă terestră. Şi nu ştiu cum să încep. Sunt nehotărât şi-s atât de emoţionat, încât nici măcar n-am idee ce cuvinte să desenez ca titlu. Să scriu "dragă doamnă Ta"... mi se pare că-i banal, desuet şi prea zaharisit pentru un Tu serios ca mine. Să scriu "bună ziua, Ta"... sună ca un bilet rusesc/sovietic administrativ, trimis de Tupolev către Tania, iar tu nu eşti Tania, şi eu nu-s Tupolev. Să scriu "Salve, stimată şi iubită Ta"... e aiurea, barbar, uzat şi frizează minciuna. În consecinţă, am să-ţi scriu fără titlu, deşi ştiu că-ţi plac foarte mult titlurile mele din cele 540 de scrisori pe care i le-am trimis domnişoarei Lui, în 6 luni fix, cât a durat/rezistat relaţia noastră strict spirituală, scrisori citite de tine în podul casei (mele) natale când ne-am suit să medităm laolaltă şi să dăm apă la şoareci... de atâta şi atâta ne/răbdare, tulburare hormonală şi tandreţe împrumutată din sonetele lui nenea Shakespeare. Că-s hotărât să încep fără titlu, nu-i nici o nenorocire... însă nu ştiu cu ce naiba/pupăza să încep introducerea. Pur şi simplu, nu-mi trece prin cap nici o iotă de introducere, nu sunt capabil de nici o porneală. Oare nu-i mai bine să pornesc şi fără introducere? Am să încerc să lungesc şi să lăţesc şi să umflu cuprinsul... şi, gata, ajung la final, la încheiere. Şi încheierea-i scurtă, nu? Ce-i aia încheiere lungă? Însă şi aici e-o dandana. Dacă nu reuşesc să prea/măresc fondul astfel, încât să nu te superi pentru absenţa titlului şi introducerii? Oare nu-i mai bine să-ţi scriu şi fără cuprins? Să încep direct cu încheierea? Şi s-o lungesc pe asta puţin, să nu ţi se pară prea scurtă şi prea simplă, după atât şi atât amar de vreme? Lungesc încheierea oleacă... şi, gata, vine sfârşitul! Nu?... Dar nici pe ăsta nu ştiu cum să-l încep. În acest caz, nu crezi că trebuie să-ţi scriu şi fără încheiere? Nu mai lungesc, nu mai lăţesc, nu mai gonflez şi nu mai prea/măresc nimic... şi, gata! Nu?... Totuşi, trebuie să-ţi scriu, Ta! Nu vrei să-mi scrii/spui cum?... Hai, te roagă Tu!... (Stai sî vezi)
