Hai, gata cu vorbăria, gata cu pregătirea, gata cu somnul raţiunii, gata cu palavrele despre cuplul romantic absolut! Ia degetul (ori nuiaua) şi începe să scrii ce ziceai că nu trebuie să scrii! Începe din margine! Din marginea stângă şi de sus în jos, după un vechi şi străbun obicei, cum zicea Adrian Păunescu la întrebarea "cum scrii?"! Uite, începi de pe Lacuri, treci prin grădina lui bădia Iancu Cujbă, prin ograda lui moş Gheorghe Mihai, pe coasta Râpii celei Mari... şi duci rândul până-n Zăpodie! Apoi, fără să fii nervos, te întorci pe Lacuri, începi alt rând... şi tot aşa! Ai înţeles? Dacă ai priceput, ascultă dictarea şi nu cumva să mănânci din litere: "Hai, lunga mea singurătate,/ hai, blânda mea deşertăciune,/ să ne întoarcem cât mai este/ la miazănoapte miazăzi,/ să rostuim eternitatea,/ să facem clopotul să sune/ de îndurarea pentru ziua/ în care totul va pieri!// Hai, lunga mea deşertăciune,/ hai blânda mea singurătate.../ (suntem pe ţărmul unei clipe/ unde chiar totul a pierit)... ne cer zăpezile moldave/ şi mahalalele uitate,/ în care luna şi ţăranul/ respectă băţul de chibrit!"//... Opreşte-te! Meriţi o pauză! Văd că scrii bine, corect şi frumos! Îţi dai seama, cred, că aceste cuvinte nu trebuie să ajungă la doamna Ta! Realizezi ce dezastru fizic şi sufletesc ar suporta dacă i-ai scrie asemenea melancolii, dacă i-ai trimite astfel de rugăciuni sceptice? Şi doar ţi-am spus de atâtea ori că nu-i bine să mai umbli cu astfel de fofârlice, cu astfel de viziuni apocaliptice, cu desuetudini paranormale! Nu? Hai, pune degetul (sau nuiaua) şi începe să continui! Ascultă şi scrie: "Secanta risc fundamentală trece/ ca un sărut secure prin oglinzi.../ e nemilos şi e atât de rece.../ (iubita mea, la nimeni să nu-l vinzi!)// Îl cumpăr eu... (eu nu mai cred în Parce,/ toţi Zeii mei degeaba au murit).../ oglinzile chiar dacă se vor sparge/ şi voi rămâne fără Infinit!// Oglinzile-au multiplicat aiurea/ iluzia că vei veni curând/ să-mi tai singurătatea cu securea/ secantă la tangenta care sânt!// Aştept secanta ca pe-o vindecare,/ s-au veştejit oglinzile, şi mint.../ Eu sunt tangentă la privighetoare,/ păianjen agăţat de Infinit!"//... Gata, ia o pauză, trebuie să ne întoarcem pentru corectură! Ce, nu-ţi convine? Ţi-am zis că trebuie să nu existe nici o greşeală în scrisoarea pe care n-ai s-o trimiţi niciodată la doamna Ta? Ţi-am zis! Darămite în cea pe care ai să i-o trimiţi vrodată?! Nu?... Şi roagă-te la cerul ăsta senin, şi la gerul ăsta ascuţit... să n-o dea-n viscol sau moină, că trebuie s-o iei de la capăt! Şi ai răbdare! Da?... (Stai așa!)
Doamna Ta și Domnul Tu (IV) Scris de Ion Zimbru
