De parcă ar săvârşi o rugăciune, Cineva mă împinge în prăpastie. Uite-aşa mă împinge: "să mă satur de îndurare, să mă satur de milă, să mă satur de tot şi de toate... şi să nu mai uit în vecii vecilor că lacrima (adevărată) este singurul cuvânt care nu se plânge!"
De parcă ar săvârşi o rugăciune, Cineva mă împinge în prăpastie... şi uite-aşa profeţeşte: "dacă zborul este un motiv de infatuare pentru aer, şi dacă alt/felul de a vrea nu mai este avut de miracolul fiind(ului) pe genunchi şi sub ochi începători de spinto/regină, oare mă lasă aşteptarea să blestem: să se facă pustie (în vecii vecilor) tandreţea şi să se ducă dracului pofta nebună de Lumină?"
De parcă ar săvârşi o rugăciune, Cineva mă împinge în prăpastie... şi uite-aşa îşi spune în Sine: "copleşitoare ca definiţia Căpcăunului, halucinantă şi halucinată ca Ileana Cosânzeana în patul Zmeului, se întâmplă o păsare de Verde, care pustieşte o nepăsare de Alb". Uite-aşa se întâmplă: "când va să ningă, dacă va să ningă,/ vei sta de-a lungul genelor, pe fulgi/ şi vei vedea rupându-mi-se gândul/ pe care n-ai ştiut să nu-l alungi.// Timp de păcat şi vreme de iertare/ cu patru mâini! - Pândeşte Proserpina/ cum taie-şi raza Lunii gâtu-n geamuri/ şi noaptea cum înjunghie Lumina!"
De parcă ar săvârşi o rugăciune, Cineva mă împinge în prăpastie. Uite-aşa mă împinge şi aşa-mi porunceşte să mă întreb (dintr-o teoremă, printr-un citat aproximativ/transfigurat): "dacă un Cerc asediat de raze pătrate ori simple şi acuzat de Tăinuirea unei Arii din Miracolul/Infarctul Universal şi circumscris unui creier cu Minte şi înduioşător de Cuminte, de ce se mai rostogoleşte (în hohotele unui Pi)... (ne/triumfal)... după o picătură cât o baltă, după o baltă cât o mare... şi după o Mare cât o Iubire de alt/fel de sânge?"
De parcă ar săvârşi o rugăciune, Cineva mă împinge în prăpastie. Uite-aşa mă împinge şi uite-aşa se aude din partea cealaltă: "tot mai adânc, tot mai adânc/ îndes iluzii la oblânc,/ tot mai târziu şi mai la deal:/ cruce şi linişte şi cal...// şi mai demult, tot mai demult/ mă pregătesc de început:/ erai pe unde nici n-ai fost/... ştiu toată moartea pe de rost!"
De parcă ar săvârşi o rugăciune, Cineva mă scoate din prăpastie. Uite-aşa mă scoate şi uite-aşa nu mai zice Nimic: "să nu mai pot uita (vreodată) că lacrima este singurul cuvânt care nu se plânge!"
