PURTĂTORUL de BIRUINȚĂ

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Aşa, din când în când, spre aplicarea teoriei în practică, spre fixarea definitivă a cunoştinţelor şi spre alegerea celor mai potrivite cărări pentru descurcare prin toate hăţişurile/încurcăturile Domnului, merg cu purtătorul de biruinţă printr-una dintre cele mai ne/cunoscute păduri din Sudul Moldovei de Nord. Purtătorul de biruinţă e soţul/însoţitorul mamei. Mic de statură precum Ştefan cel Mare, şi priceput/molcom la vorbă cum bădia Ion Creangă, tatăl surorii mele are ochi albaştri cum Dumnezeu. Când ajungem la marginea pădurii, mă opreşte şi-mi spune să ascult glasul dinspre adâncurile copacilor înalţi: „în moldova poeziei ziua-i cât o săptămână/ mor poeţii în picioare sprijinindu-se de lună./ noaptea doare ca o rană visul prinţului levant/ în păduri necunoscute mor mistreţi de diamnat./ face-s-ar ca mâine astăzi duminica viitoare/ în moldova explodează ouă de privighetoare/ se aglomerează lacrimi între cer şi infinit/ orbul mângâie distanţa de la pâine la cuţit”!...Ascult. Cum să nu? Şi, apoi, intrăm şi umblăm creanga prin pădure. Şi zice socrul nevestei mele: „Mergi liniştit. Nu-ţi fie nici o frică. Aici nu sunt decât privighetori. Nu vezi cât de multe-s şi câte de frumoase-s prin hăţişuri, şi-ţi cântă pe cărare, să nu mori? Nu te uita în urmă, că nu vine să te mănânce nimeni. Nu fi bleg. Lupii, aici, cunt nişte lupi de treabă, nu pun pe limbă carne de întreg. Mistreţii, după multă meditare, mănâncă numai ghindă, elegant, de când un frate-al lor, nerod şi mare, l-a sfâşiat pe prinţul din Levant. Auzi, copacii sună. Fiecare, după ce ştii şi vrei să faci din el. Ascultă: cesta-i bun pentru vioară, e lung, uscat cu gust de menestrel. Şi cestălalt, căzut pe jumătate, cu fruntea în omătul viitor, e potrivit de sanie. Se simte glasul frumos al zurgălăilor?! Ia uită-te la cesta: cât de falnic şi rezistent! Nu zici că-i lemn de fier? E numai bun să scoţi din el o cruce...te ţine toată viaţa, pân-la cer! Pune urechea, nu hlizi: te cheamă ceva să te cobori sau să te sui? E drept şi bun al naibii pentru scară, aşa, cu pas egal din cui în cui! Nuiaua: o auzi ce scâncet are şi rost în singurarea cestui drum? Am să te bat învăţător...fiindcă n-ai învăţat nimic până acum!”
Da, sigur că da!...Şi umblăm, şi umblăm, şi umblăm! Şi tata se tot uită de-a înaltul cestor copaci! Şi aud cum şi tata şi copacii încep să îmbătrânească frumos! Cum şi tata şi păsările şi animalele respectă un ritual sacru: voinţa de a merge mai departe! Şi umblăm, şi umblăm, şi umblăm! Şi ajungem în inima pădurii! Ce adânc se aude cum bate inima pădurii! Ce adânc se aude cum bate inima lui tata! Se aude cum se opresc ceste două inimi fără de care nu se poate! Se opresc, dar se aud tocmai până dincolo de moarte!...NEC PLUS ULTRA!

Citit 253 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.