TEZĂ la MONASTIRE

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

N-am la îndemână o monastire normală. O monastire mare, vreau să zic. N-am, dar trebuie să dau lucrare de control la ea, neapărat. Trebuie să mă descurc, adică. Prin urmare, apelez la un schit. La o monastire mică, zice-se. Din asta (mică) am. Am un schit, adică. Nu-i al meu, da-i ş-al meu. I se spune Schitul Zimbru. E vechi. Şi proaspăt refăcut. Încă nu are chilii. Şi nici călugăriţe. C-o să fie schit de maici, se zvoneşte-n cătunul cu acelaşi nume. Abia aştept să se "bage" maici, să se întâmple inaugurarea şi să înceapă activitatea specifică schivniciei. Se mai zvoneşte-n cătun că voi fi spura/numit stareţ al cestui schit important. Că mă pricep la maici. Uite-aşa mă pricep: "Zace frigu-n mine ca-ntr-o monastire,/ m-intră noaptea-n suflet ca o maică-n schit,/ nu am nici o veste despre nemurire,/ peste prag îmi trece tot ce n-am iubit!// Mi se face dorul margini de icoană,/ gândul mi se face frunză de pelin,/ fulgul înveleşe fulga peste geană, păsările pleacă, păsările vin!// Unul câte unul, trec atâtea vise,/ n-am nici un păianjen, parca-am asfinţit…/ vine răzbunarea păsării ucise,/ intră noaptea-n mine ca o maică-n schit!"… Nu? Nu-i aşa că-s bun de stareţ, că am "stofă" de egumen?... Foarte mulţi credincioşi monahali mi-au spus că "trag" spre călugărie, că am faţă de om potrivit pentru această "meserie" onorabilă. Nu mă dau în lături de la nici o propunere în acest sens, chiar dacă, urmând exemplul diaconului Ion Creangă, am tras cu praştia-n ciorile culcuşite deseori pe turla cestui schit misterios. Uite cam aşa de "rău" am tras: "Credeam că toate păsările vor să cânte./ Trăgeam în ciori cu ouă de privighetoare./ Dar (mai târziu) au început să mă-nspăimânte/ când am văzut privighetorile că sunt/ din ce în ce mai triste şi mai rare!// M-am întristat şi m-am întors acasă./ Pe apa Sâmbetei dădusem arma./ Un cor afon de ciori contemporane/ mânca privighetori victorioase/ într-un concert la monastirea Parma!"… Nu? Sigur că da!... Chiar în a treia zi de Paşti, aşa, ca-ntr-un fel de antrenament, ca-ntr-un fel de recunoaştere a viitorului ultim loc de "muncă", am fost în faţa schitului Zimbru, în jurul cestui locaş care-şi aşteaptă călugăriţele şi prima slujbă de învestire a stareţului, prima cântare în numele coclaurilor din sânul cărora am sorbit lapte de vacă direct de la sursă şi tril înalt tămăduitor direct de la ciocârlie. Înconjurând schitul, iată ce mi-a fost dat să aflu sub străvechea cruce de piatră a sfântului Rafail (Dumnezeu vindecă): "Singurătate - geam de monastire/ - prin tine-şi trece timpul puritatea/ dinspre trecut ori din închipuire./ Plătesc (pe rând) cu naşterea şi moartea!// Atâtea chipuri: linişte pe targă,/ în flori de câmp,/ în piatră, în altare…/ Cu ochii stinşi, dar fără să se-ntoarcă, ajunge iar în punctul de plecare!// Şi iar îmi traversează carotida,/ şi ud cu sânge linii de sosire!... (O, Eli! Eli!... strigă Piramida)/… Singurătate - geam de monastire!"//… Nu?

Citit 133 ori Ultima modificare Miercuri, 09 Iunie 2021 22:11

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro