TEZĂ la OMĂT

Scris de Ion Zimbru

Marți, 15 Iunie 2021 00:00

Aproape demult, într-o iarnă care, pentru mine, n-a trecut, mă roagă frumos o femeie necunoscută să-i fac un om de zăpadă. N-o pot refuza. Nu mă pot face că nu mă pricep. Nu-i pot zice că nu ştiu de unde (se) începe şi unde (se) termină un trup şi un suflet de omăt. N-am mai făcut niciodată oameni de zăpadă. Şi nu am făcut nici din alte substanţe de unică folosinţă. Şi totuşi nu a durat mult. Fiindcă am avut un proiect. Proiectul aprobat, parafat şi semnat de meşteşugarul în zăpadă, Ion Emil Batog, adică nimeni altul decât eforul de Taină al bisericii cu hramul sfântul Gheorghe, din Ţiglina IV. Iată proiectul după care am lucrat şi care urmează a fi înaintat spre sfinţire tuturor feţelor şi suprafeţelor religioase din Republica România, pentru exemplu de model în Arta pentru Artă: „Astăzi, când clopotul şi toaca bat de utrenie, încep să fac un om de zăpadă. Şi voi zice frumos: iată, Omul Zăpezilor mă priveşte cuminte, este tot numai nord, nici o secundă nu clipeşte... sigur poate să creadă că sunt fratele lui, doamnelor şi domnilor... că-i fratele nostru în fiecare an viu ori în fiecare an mort! Îl fac bucată cu bucată. Stă liniştit la făcut. Una după alta, după proiect, aşez bucăţile trupului său. Sufletul rămâne la urmă. Îmi pare greu să-l nimeresc dintr-o dată. Mă ajută foarte mult iarna asta vorbită şi scrisă de bine şi de rău, iarna în care câştig ori pierd cum vrea Dumnezeu! Recunosc, pot să pierd un om de cuvânt! N-am să mai aflu vrodată un asemenea suflet autodevastator! Mă rog să stea măcar până termin acest om de zăpadă! Mă rog să nu mai vină vara pe nici un picior de plai, să nu se mai apropie sudul, căci nu ştiu nici eu să mor, nu am învăţat (încă) nimic din viaţa asta schiloadă!... Sigur că da, trebuie să-i nimeresc sufletul! Deoarece nu se poate să mă prindă primăvara cu omul neterminat! Uite, mai am puţin! Acum, chiar acum, îi aşez ochii la locul lor! Iată-l, se pregăteşte să zâmbească! Iată-l, dă din coate! Parcă ar vrea să plece la plimbare prin sat, prin oraş, prin lume, să se ferească de căldură, până la moarte să se ferească de căldură, doamnelor şi domnilor!... Mâine, tot pe la ora când clopotul şi toaca bat de utrenie, am să-mi aduc aminte frumos şi încet cum mi-a dat Dumnezeu vreme bună prin cap... să fac un om de zăpadă! Şi nu ştiu excat ce-o să spună! Nu ştiu exact ce-o să creadă când va vedea că Tu (de acolo) eşti El şi că El (de acolo) sunt Eu!”... Femeia necunoscută a venit, şi-a luat omul de zăpadă şi a plecat să-l ferească de moarte prin desprimăvărare! Şi-l ţine numai în braţe! Căci şi ea-i tot de zăpadă! Oare cine a făcut-o? Nu cumva Tu (de acolo) eşti Ea?