TEZĂ la TĂCERE

Scris de Ion Zimbru

Miercuri, 16 Iunie 2021 00:00

E limpede: cu tăcerea-i complicat! Greu şi delicat de îndrăznit a scrie lucrare de control la Tăcere! Mai ales că n-am văzut-o niciodată! De auzit, am auzit-o, dar, de văzut, neam! Şi, totuşi, la o scormonire amănunţită prin măruntaiele memoriei, mi se pare că am şi văzut-o odinioară! Cam aşa cred că am văzut-o: "Merge să pască. Parcă nu ar merge să pască. Îmi arată doi ochi enormi, întrebători: de ce mergi cu mine? de ce nu stai acasă, printre cărţi? crezi că-i mai bine printre flori?... Şi eu, eu ce să fac? Şi ce să-i răspund? Numai atâta pot să îndrăznesc, pot să fac! Îi arăt doi ochi nepotriviţi pentru citire: ehei, doamnă dreptunghiulară şi blândă, nu pot să te las aşa singură printre oameni, căci vor să te mănânce, sau vor să te vândă! chiar aseară mi-au spus nişte lupi să am grijă de dumneavoastră! să am grijă ca de lumina ochilor mei, să vă strâng lacrimile enorme şi curate când măcelarii îşi spală toporul în sângele atâtor viţei!... Da, sigur că da! Merge să pască! Dar parcă nu ar merge să pască! se opreşte într-un pâlc de salcâmi, pune botul pe buruieni amare şi cred că ar vrea să înţeleg de unde vine leacul apucăturilor noastre mizerabile, unde şade şi unde se poate afla vindecarea ispitelor noastre mărunte! Şi iată: nişte păsări de ouă şi de cântare ne arată ochii: doi câte doi, mici câte mici, mari câte mari, reci câte reci, mulţi câte mulţi...!... Apoi, ne facem calzi câte calzi, impari câte impari, puţini câte puţini...!... Lumina se destramă... încet-încet se destramă... ea nu mai vede să pască... nici eu nu mai văd cum îmi arată nişte ochi începători şi daţi în plâns printre biblioteci şi prăpăd!”... Vedeţi, cu tăcerea-i complicat! şi, când şi lumina începe să fie absentă, cum să mai vezi tăcerea? Doar s-o auzi şi să-ţi spui a nu ştiu câta oară, a ultima oară, poate: „când a bătut la uşă o lumină/ el se uita-n oglindă şi credea/ că nu mai poate nimenea să vină/ să-i ceară iertăciune şi să-i dea./ era acolo printre substantive/ uita de zei şi hărţuit de stele/ tăcea pe foc stătea pe hieroglife/ un semn banal o cruce de nuiele./ şi s-a desprins şi a fugit să vadă/ şi a deschis şi a plecat desparte/ lumina a intrat nevinovată/ dar n-a găsit în casă nici o moarte./ şi a privit şi a uitat să mintă/ toată viteza dat-o-şi-a-n cenuşă/ tot el era acolo în oglindă/ şi s-auzea bătând încet la uşă!”... Sigur că da: câtă Tăcere, în sfârşit! Ori: în sfârşit, câtă Tăcere!