PE URMELE PAȘILOR PIERDUȚI (II)

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Sigur că da!...Muma Pădurii se aşează lângă mine, încet, pe marginea Carierei, rezemată de-o cruce. Pe cruce sunt cioplite cu briceagul patru litere: I.N.R.I. şi două cuvinte, adică un nume şi-un prenume: Anghel Vasile şi două date: 12 de Aprilie 1952 – 13 de August 1968. Carevasăzică, 16 ani! De-o vârstă cu mine, Atunci! Şi Acum, dar Acolo! Oare de ce-o fi murit Aici, lângă Poiana Vântului? Şefa Pădurii îşi drege timbrul, mă cercetează şi-mi răspunde la întrebarea pe care nu i-am adresat-o: „L-au prins paznicii la furat de pepeni! Cu toporul l-au tăiat! Ştii şi tu foarte bine că-n locul ista blestemat, de unde s-au scos mii de tone şi mii de camioane de balast, a fost, vro douăzeci de ani, şi bostănărie! Cum să nu ştii chiar tu, mai ales că nu numai o dată ai dat iama, cu văr-tu Ion, şi aţi manglit cel puţin juma de hectar?! V-am văzut de multe ori! Şi când v-au fugărit tocmai în Râpa Fasolei, până la miezul nopţii, v-am văzut! Aţi scăpat de moarte, aşa, ca prin urechile acului, nu? Şi când era să se înece cu pepeni celălalt văr, Gică, v-am văzut! Că eraţi lacomi! Şi doar aveaţi şi voi în grădină, acasă! Da-s mai buni cei de furat, nu? Dar bietul Vasile n-a scăpat! Tot satul l-a plâns şi l-a jelit! Toţi oamenii din Pupezeni, dar şi din satele învecinate! Nu trebuia să dea-n sărmanul flăcău cu toporul! Trebuia să-l ducă la post, la jandarm...şi gata! Auzi, să omori un om pentr-un harbuz?! Şi doar i-am spus de-atâtea ori că-s foarte răi paznicii! Dar nu m-o ascultat! Voi eraţi mai şmecheri! Unul se suia-n vârful copacului şi cerceta bostănăria, să vadă unde-s gardienii, iar celălalt/ceilalţi se târau şi culegeau şi-i dădeau de-a rostogolul până-n margine, că Poiana aiasta-i înclinată, nu? Ce mai încolo şi încoace, eraţi mai deştepţi decât păzitorii, dar şi noroc aţi avut cu carul! Nu?”...Sigur că da! Am avut!...Acuma-i tare pustietate şi-i tare tristeţe-n Poiana Vântului! Doar bălării de tot soiul, cu nemiluita, într-o valmă de nedescris! Şi şerpi de Carieră! Şi şobolani de Carieră! Şi o grămadă de alte şi alte dihănii de Carieră!...Muma Pădurii mă iscodeşte cu ochi serioşi, severi şi negri ca Inima Pădurii, noaptea! Şi mă întreabă hodoronc-tronc: „De ce-ai tras cu praştia şi ai ucis atâtea şi atâtea cântece? Nu ţi-a fost milă când ai sfărmat şi ai strivit cuiburi cu pui de mierliţă, de cinteză, de codobatură, de vrabie? Ai să ai remuşcări până la moarte! Ai remuşcări? Spune, ai ori n-ai vrun regret? Îţi pare vro ţâră de rău? Măcar cu nişte mustrări de conştiinţă să-ţi mai speli din păcate! Oricum, ai să plăteşti foarte scump aceste crime! Nădăjduiesc şi vreau să-ţi dai sama ce-nseamnă o Pădure goală, fără forţe aeriene păsăreşti! Da? Şi să arunci praştia, exact cum ai scris în poezia aceea cu Şcoala şi Învăţătorul! O mai ştii?”...Sigur că da!...(Stai să auzi!)















Citit 630 ori Ultima modificare Luni, 02 August 2021 23:33

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.