AVERTISMENT

Scris de Ion Zimbru

Miercuri, 22 Septembrie 2021 00:00

Să nu te mai prind la poarta mea, că-ţi rup picioarele! Ce tot mă deranjezi atâta? Ce tot îmi tulburi bagajul în fiecare zi? Ţi-am spus că nu-s pregătit pentru tine, pentru o relaţie strânsă cu persoana şi personalitatea ta? Nu numai o dată ţi-am atras atenţia că nu-s de nasul tău, dar tu, plină de morgă şi încăpăţânată, vii fără oprire la uşa mea, la geamul meu, în odaia mea...şi chiar vrei să-mi intri până-n suflet, chiar vrei să mă locuieşti, chiar vrei să mă înlocuieşti?! Ştiu că eşti destul de învăţată, faci parte dintre inteligenţele universale, nu îndrăzneşte nimeni să se pună de-a doua cu tine...însă mi-au fost vorbele-n zadar! Am tot clămpănit ca o moară cu ciocănele, chiar ţi-am trimis şi scrisori de refuz şi neputinţă în orice zi şi noapte, poate-poate îmi uiţi adresa, poate-poate ţi se face silă de alcătuirea mea...şi nu mă mai fredonezi atâta la melodie, aşa, ca să fiu şi eu în rândul celor care te-au izgonit numai cu vocabularul, pe care i-ai lăsat în pace şi-n iubire, pe care i-ai lăsat în plata domnului, alt domn decât cel care-ţi este Stăpân...dar n-ai vrut să pricepi nicio iotă, mi-ai pus cuvintele şi rugăciunile la spate, te-a durut în curbura munţilor Carpaţi, în cotul pisicii Penelopei, te-a durut la bască, te-a durut în fundul gropii Mariane şi-n triunghiul Bermude...văd că te comporţi ca o îndrăgostită-lulea, văd că vrei să mă cucereşti cu tot dinadinsul, deşi sunt naivul naivilor, sclavul candorii, adormitul cicorilor şi macilor prin grâu! Oare ce intenţionezi cu făptura mea insignifiantă? Nu vezi că nu mă duce mintea la nimic bun pentru armonizarea cu principiile şi cu mofturile tale? Nu vezi că nici măcar nu-s în stare să-ţi sărut mâinile, darămite să te ocrotesc, să te întreţin, să mă comport cu tine ca un mascul cu botul pe labe, ca un fluture ademenit de-o mătrăgună, de-o pâlpâire de lampă? Te rog foarte frumos, pentru ultima oară te rog, piei din calea mea, dispari din orizontul meu, că-ţi rup picioarele! Şi nu-ţi stă bine-n cărucior, nu-ţi stă bine fără picioare! Cum o să mai stai tu picior peste picior peste picior peste picior...de vorbă cu cei care te cheamă, cu cei care cred că tu nu eşti Tu, cu cei care te consideră o Nimica Toată, cu cei care văd în Tine un fel de Salvare? Hai, şterge-o din faţa mea, ia-ţi tălpăşiţa, pune-ţi pofta-n cui şi caru-n piatră...şi să nu te mai văd! Ai fi tu frumoasă şi vindecătoare, dar nu-i de-ajuns! Ai răbdare! Încă n-am aflat dacă nu cumva am mai fost o dată sau de mai multe ori în braţele tale, însă nu am învăţat Nimic! Hai, te rog foarte mult, lasă-mă să aflu! Şi, apoi, te strig eu la poartă! Da? Dacă nu vrei să asculţi, am să te fugăresc până la orizont, adică până în punctul meu de vedere! Apropo, nu-i aşa că-ţi place punctul meu de re/vedere?