Chemarea Pădurii (II)

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Da, mă cheamă pădurea! Oare ce vrea să-mi spună? Cred că s-a săturat de atâta şi atâta tăcere! Sunt convins că vrea să-mi mărturisească cine a nenorocit-o! Şi cine a furat-o mai ceva ca-n codru! Cum va să-mi spună, oare? Că doar nu-i om, n-are gură, n-are proprietăţile pădurarului Hurduc, să zicem! Dar dacă are, însă eu n-am "putere" să înţeleg?... Deja o aud, aşa, ca o murmurare dintr-un departe, tocmai dinspre Tâmpa, tarlaua de dincolo de pădure! Aud: "Îţi mai aduci aminte când veneai la prăşit şi treceai pe marginea pădurii, pe colnicul din pădure? Îţi mai aminteşti cum, la prânz, aşezam "masa" (şervetul) printre copaci şi printre flori şi gâze spontane, şi mâncam în linişte, şi ni se părea cea mai bună mâncare din lume, şi ni se părea că suntem în rai, şi că Dumnezeu umblă pe deasupra şi pe dedesubtul pădurii, şi că ne roagă (ne porunceşte) în genunchi să nu tăiem şi să nu distrugem pădurea niciodată? Şi cum (şi noi) ne rugam la Dumnezeu de ploaie, şi chiar ploua, şi chiar ne bucuram cu lacrămi, şi chiar ne şopteam şi ne convingeam cum Dumnezeu nu doar "se făcea că plouă", ci ploua cu dinadins, ne asculta şi ne împlinea rugăciunea? Nu se poate să nu-ţi aminteşti frumuseţea asta... (aceea, adică)... nu se poate să uiţi cum Dumnezeu te-a salvat de la moarte, atunci, în augustul acela fierbinte, la cules fasole, când "ţi s-a pus pe inimă" de sete, şi El ţi-a scos budăiu-n cale, şi ai băut până ai rămas în timpul vieţii? Sau cum Dumnezeu "a trăsnit" chiar lângă tine şi lângă mine, la câţiva metri, şi noi ne-am făcut cruce şi ne-am întrebat de ce n-a dat fulgerarea peste noi? Şi tu ai scos din buzunar o hârtiuţă şi ai început să notezi nu ştiu ce? Şi cum, mult mai târziu, ai citit la Cenaclul Junimea exact ce scriseseşi atunci? Eu n-am uitat! Eu pot să-ţi recit ce-ai scris, ş-apoi ai citit la Iaşi! Nu ai scris "doamne iartă-mă că sînt/ de la cer până-n pământ/ sclavul tău fără simbrie/ şi mă rog să nu se ştie/ cum cu mâinile-amândouă/ plâng şi-s bucuros că plouă/ cum cu ochii către tine/ mulţumesc şi-mi pare bine/ că ai dat tot ce se poate/ fulgerare în bucate/ şi ai dat, mărite doamne/ carul plin cu patru toamne/ să ajungă până unde/ nu-s nici paşi, nu-s nici secunde/ până unde se termină/ şi-ntuneric şi lumină/ mulţumescu-ţi pentru ceste/ multe miluiri celeste/ pentru multul cestor toamne/ velerim şi veler doamne"?... Da, mai am câteva buruieni până ajung pe marginea tristă a bietei păduri batjocorite! Mai am câţiva paşi! Unu, doi, trei...!... Dumnezeule, oare de unde cunosc vocea asta? E a pădurii, dar seamănă cu a mamei! Sau e a mamei, dar seamănă cu a pădurii?... Oare însemnează că mama nu a murit? Însemnează  că mă dojeneşte? Îmi reproşează că am distrus pădurea şi că am călcat Cuvântul lui Dumnezeu?... (Publicitate: "Zdrobiţi orânduiala cea crudă şi nedreaptă"...!)... (Stai să vezi!)

Citit 552 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.