Chemarea Pădurii (IV)

Scris de Ion Zimbru

Vineri, 29 Octombrie 2021 00:00

Da, aşa-mi şopteşte Muma Pădurii: "Vezi că mai la deal... te aşteaptă mama ta!". Da, îmi vine să cred, însă sunt destul de spăimântat! Nu de frică, ci de faptul că nimeni nu poate (n-o să poată) considera veridică această perspectivă! Toţi vor râde şi vor zice că-s elucubraţiile unei minţi şi unui suflet pentru care Mama-i singura Lege din Univers! S-or strânge-n baruri şi la colţuri, or bea până vor zvârli cu şapca după câini... şi-or lua-n vârful băşcăliei Posibilitatea despre care fac vorbă aici şi acum!... Şi ce dac-or minimaliza Realitatea şi s-or încăpăţâna să nu dea nici doi bani pe frumuseţea stranie a cestei întâmplări? N-or să creadă în veci că obstacolul Imposibilităţii poate fi depăşit, deşi sunt fani şi fanatici când cineva aduce aminte de biserică! Habar nu au băşcălioşii mei despre Realitatea Paralelă cu Irealitatea-n care-şi trăiesc liniaritatea şi angoasele! Sărmăneii nu ştiu şi nu admit că Moartea durează o fracţiune de secundă... şi-apoi E cu totul şi cu totul Alt Ceva! Nu-i Viaţa asta, a lor! E Altă Viaţă! Alt Fel de Viaţă! Alt Fel de Stare, adică! Ce, Viaţa asta, a dumnealor, de acum, nu-i tot o Stare? Oare de ce nu acceptă Trecerea de la Starea Asta la Starea Cealaltă? De ce nu-s de acord cu Marea Înfăţişare, cum scrie poetul Mihai Ursachi?... Uite, eu sunt gata pentru Marea Înfăţişare! De fapt, la începutul urmei şi la urma urmei, eu am considerat că Mama nu a murit, nu? Atunci, în iarna aceea, chiar în ziua de Sfântul Ion, nu pe Mama am dus-o la groapă! O să vă tăvăliţi de râs pe dinăuntru şi pe dinafară dacă vă spun că, Atunci, în urma cortegiului, pe deasupra cortegiului şi înaintea cortegiului, era Mama... într-o sumă foarte clară a valorilor/energiilor sale fizice şi spirituale, mai ales pentru ochii mei fără lacrimi! Eu n-am plâns Atunci! Cum să calc pe Cuvântul Mamei, care-mi spusese, odată, să nu mă smiorcăi şi să nu mă dau cu fruntea de colţurile Neantului, la căpătâiul ei? Şi care mi-a promis (şi s-a ţinut de Cuvânt) că ea nu moare Niciodată?... Da, cu gândurile acestea, dar şi cu certitudinea Marii Înfăţişări, intru-n ce-a mai rămas din Pădurea de la Tanc! Sigur că-mi tremură genunchii! Sigur că inima-mi bate ca un clopot de Înviere! Şi mi se pare că merg prea încet! Şi mi se pare că merg prea repede!... Da, sigur că da! Începe! Pădurea creşte, creşte, creşte... şi arată din ce în ce mai mult cum odinioară: falnică şi doldora de păsări şi de animale! şi încărcată cu umbre! cu din ce în ce mai multe şi mai dese umbre! cu umbrele vii (!) ale tuturor acelora! care au trecut prin ceastă Pădure, spre Viaţă şi spre Moarte, deopotrivă!... Şi iat-o şi pe Mama, lângă stejarul acela înalt până la Cer! Aşază şervetul şi bucatele! Şi mă cheamă lângă ea! N-am spus eu că nu a murit?... (Publicitate: "Zdrobiţi orânduiala cea crudă şi nedreaptă...!")... (Stai să vezi!)