Chemarea Pădurii (V)

Scris de Ion Zimbru

Luni, 01 Noiembrie 2021 00:00

Sigur că da! Sigur că da! Vorba lui Grigore Vieru: „Cum să nu mai vină mama? Cum să cadă frunza?”...Da, iat-o, e aici! Sunt cu ea, acolo! La prăşit păpuşoi şi fasole! Şi mă întreabă dacă mi-am făcut lecţiile pentru la şcoală, dacă am scris citeţ, dacă nu am bârcâit caietele pentru teme la citire şi aritmetică...şi dacă am învăţat bine „Republică, măreaţă vatră!”, adică Imnul Ţării! Bineînţeles, nu am cum să mă joc de-a Imnul! Că aşa începem fiecare zi de şcoală, indiferent că-i dimineaţă ori după-amiază! Cântăm Imnul...şi apoi ne apucăm de manuale! Că se face învăţare, nu glumă! Nu contează că-i cald sau frig! Nu contează că am fost cu Gălbiniţa la păscut, că m-am jucat de-a Zmeul ori de-a Făt-frumos, că m-a pus tata la curăţenie-lună prin ogradă şi pe drum şi pe cărare, că m-a trimis mama să aduc un ciur cu făină tocmai de la ţaţa Anica din Rădeşti, sora cea mai mică a bunicei Maria, cam la trei kilometri distanţă de Zimbru! Chiar nimic nu cântăreşte greu în balanţa ne/învăţării, chiar nimic nu contează când e vorba de caligrafie, de „tocit”, de stat cu gândul pe carte, nu cu burta, cum se laudă unii, care au rupt pământul, adormind cu alfabetul sub nas! Cine nu ascultă ştie ce-l aşteaptă! Îl aşteaptă ruşinarea publică, muştruluiala, Calul Bălan, pedeapsa cu nasu-n diedru, pierderea cravatei de pionier, repetenţia, plus papara foarte iute de acasă...nu cerşirea lui „help” la unu-unu-doi şi alte perspective/posibilităţi de încurajare a Lenei, această Cucoană fiind o Sfântă care creează dependenţă şi care-i molipsitoare până la molimă, până la distrugerea oricărei urme de respect şi responsabilitate, de gratitudine şi bun-simţ! Din cauza cestei boli cumplite, cică un vlăjgan de-al lui Neculai Balercă a adormit pe ogorul din Dealul Ciutei şi l-a călcat Costel al lui Ion Vintilă cu polidiscul! Cică felii l-a făcut! Şi cică pe Serafim al ţaţei Marghioala, vădana lui Vladimir Căldare, l-a prins somnul cu tractorul în pantă şi s-a „trezit” mort de tot tocmai în hurdudui, o râpă adâncă şi liniştită de lângă Măriuca lui moş Gheorghe Mihai! Şi mai cică, tot din cauza ori mulţumită trândăviei, Gică al lui Mitică Spulber a repetat fiecare an de şcoală, a fost luat în armată direct din sala de clasă, dar tot tămâie a rămas! Şi cică a venit acasă, în permisie, s-a suit în cireş, a adormit şi a căzut în cap tocmai din vârful bietului fructifer! Cică i-a ajuns scăfârlia tocmai la buric! Şi nu l-a bocit nimeni dintre ai lui! Că toţi sforăiau în grup sau separat, câte o săptămână în şir! Şi cică mila publică l-a vârât în pământ!...”Hai, stai jos şi mănâncă! Am să-ţi spun ceva foarte interesant!” – zice mama. (Publicitate: „Zdrobiţi orânduiala cea crudă şi nedreaptă...!”)...(Stai să vezi!)