Chemarea Pădurii (VII)

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Şi mâncăm! Şi se satură toţi şi toate din blidul mamei! Şi păsările! Şi animalele! Şi se face vreme şi timp de plecare! Sărut mâinile Mamei! Sărut mâinile Mumei şi-l îmbrăţişez pe Silvan! Lupii şi căprioarele şi iepurii şi vulpile şi mistreţii şi bursucii... rămân în pădure, care-ncotro, să-şi urmeze şi să-şi împlinească rostul! Rămân şi păsările (ne)călătoare, aşa, să aibă grijă de armonie, să arate la toţi ce însemnează Frumuseţea în Sine, cât de mult greşeşte omul când aleargă (ziuă şi noapte) după aplauze, după osanale, după ode, după chiverniseală, după noroc! Să demonstreze (a câta oară?!) că omul forţează limitele babiloniei şi caută (cu lumânarea) calea spre întunericul minţii şi sufletului... (nu spre întunericul-frate al luminii)... caută şi află numaidecât drumul, cărarea, poteca, şoseaua, strada, bulevardul spre dezdumnezeire!... Da, se face vreme şi timp de plecare! Şi plec! Şi trec pe Uliu, pe Zăpodie, pe Lacuri, pe Băgăoani, pe Ciuta, pe Andruş! Şi o aflu pe Mama în toate aceste locuri! Le prăşeşte! Le sfinţeşte! Le îndreaptă şi le netezeşte obrazul, să nu se împiedice apa în care a plâns Dumnezeu!... Da, o aflu şi la horă, şi la nuntă, şi la clacă, şi la botez, şi la poartă... aşteptându-ne!... Iată, spală nişte lână la fântâna din Sus! Iată, scarmănă lâna, o face fuioare, o toarce cu furca şi cu fusul meşterite de tata! Toarce fir subţire, să nu se încurce-n iţe, să nu se rupă, să nu facă lătunoaie! Face sculuri! Face gheme, multe gheme! Şi pune ţevi din stuf pe vârtelniţă… şi, Doamne, câte mosoare cu lână! Şi aşează războiul! Tot: sulul de dinainte, sulul de dinapoi, tălpigii, vătala cu spata, aşa, să fie rostul cât mai mare, să se mişte suveica în voie... urzeşte, nevedeşte... şi-şi face semnul crucii... şi ţese... cu alesături, fără alesături... pur şi simplu... velinţe şi lăicere... şi pânză albă, multă pânză albă... aşa, să fie lungă şi să ajungă „până-n pânzele albe”... aşa, să învăţăm, cu minte şi cuminţi, că nimic nu-i gratis, nimic nu-i frumos, nimic nu-i mulţumitor dacă braţele stau, dacă mintea lâncezeşte, dacă sufletul doarme... dacă ne/răbdarea dă-n foc şi dacă indiferenţa-i ridicată la rang de prinţesă!... Iată, în triedrul cu icoana Sfântului Gheorghe un paing [simbol al perfecţiunii (familiei)] ţese (şi el) pânze pentru corăbiile/visurile care (ne) a/duc în/spre tărâmul cu „tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte”, tărâmul acel fabulos şi in/util, imaginat şi „atins” de Petre Ispirescu!... Da, o Mamă vrednică!... Şi un Paing aidoma!... Nemuritori până-n pânzele albe! „– Cum să nu mai vină mama? Cum să cadă frunza?”... Are dreptate Grigore Vieru! Încercaţi şi dumneavoastră! Şi veţi afla (negreşit) că Mamele şi Mumele nu mor niciodată!... Nu?... Încercaţi pe Viu, iar nu pe Facebook!

Citit 815 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.