VINE din SUS

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Vine din sus. N-are cum să vină din jos. Dacă nu vreau, nu se apropie încet. Iar dacă vreau, se apropie cum vreau. Dacă nu vreau să nu se îndepărteze, o face pe încăpăţânata, şi se apropie mult, mai mult decât (îmi) trebuie. Dacă nu vreau să nu se apropie, se opreşte şi surâde maliţios, mefistofelic. Şi nonşalant. Pentru că nu are nimic de ascuns, cică, faţă de mine. În fapt, nici eu nu cred că pot să am ceva de tăinuit faţă de ea. E un fel de joc. De bat/joc(ură). Un fel de-a ascunsul la vedere. O şotie tragică. O glumă de fatum. Şi asta tocmai de atunce... de când toate erau lunge. Chiar şi concretul era lung, foarte lung. La fel şi abstractul. Şi scurtul era lung. Numai ea era mai scurtă, foarte scurtă... aproape deloc. Scurtă, însă inexorabilă. Scurtă, însă inerentă. Şi, ca dimensiuni imaginare, mai multă şi mai înaltă şi mai adâncă şi mai lată decât suma tuturor lungimilor şi scurtimilor tuturor celorlalte mişcătoare-n jurul gravitaţiei sale. Dependente de ea. Umilite de ea. Controlate de ea. Începute şi sfârşite de ea. Fără nici o şansă de scăpare, de păcăleală, de amânare. Începute şi sfârşite cu tot cu iertare. Dincolo de orice îndurare. Dincoace de orice clemenţă. La orice scară şi pe toate scările. În ciuda lacrămii şi a rugăciunii. În ciuda vremelniciei şi a eternităţii. Împotriva tuturor pofidelor şi a tuturor genunchilor tociţi şi sparţi în in/utilul închinării. Împotriva oricărei tentative de armistiţiu, de încetinire, de încetare. Împotriva milimetrului şi împotriva secundei. Dar şi în deplin acord cu sensul, cu direcţia, cu destinaţia. Dar şi în dezacord cu minciuna cea de toate zilele, care ni se dă astăzi şi pe care o primim ca pe o pâine, ca pe o lumânare, ca pe un sacrificiu. Şi asta tocmai de atunce... de când Frumuseţea cobora de pe Cruce, năvălea în moleculă, îşi căuta şi-şi găsea loc în toate firidele, în toate unghiurile şi în toate tainiţele memoriei abia înfiripate, în toate gândurile şi în toate firele sufletelor aflate la start. Când chiar şi Urâtul sărea din braţele Crucii şi cerşea un loc de joacă printre toate cele încărcate cu purul şi simplul unui extaz ne/justificat, unei beatitudini, unei beatificări laolaltă, cu tot cu Alfa şi cu tot cu Omega... şi cu tot Nimicul din/spre Nicăieri. Nu?... Sigur că da!... ”Nu ţi-a păsat... ai refuzat ce-nseamnă/ Iubirea şi Candoarea amăruie.../ eşti rău, Stăpâne... şi habar nu ai/ că te aşteaptă, mâine, patru cuie!// Eu ţi le bat... sunt lungi şi persefone,/ din apele Infernului, adânce, să vezi şi tu cum este-n Întuneric/ şi nici măcar un Ochi să nu poţi plânge!”
Dacă nu vreau, nu se apropie încet! Şi nu vine din jos! Şi nu are cum să nu vină din sus!... (NEC PLUS ULTRA!)

Citit 185 ori Ultima modificare Joi, 25 Noiembrie 2021 10:23

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro