Da! cu cât te îndepărtezi mai mult de mine, cu atât mai mult crezi că-s viu, din ce în ce mai viu, viu de tot, viu fără nici o posibilitate de scăpare în moarte! cu cât te apropii mai mult de mine, cu atât mai mult crezi că nu-s viu, din ce în ce mai ne-viu, ne-viu de tot, fără nici o posibilitate de scăpare în viaţă! cine nu-i în stare să creadă, n-are decât să încerce! să se îndepărteze de Sine, spre exemplu, şi o să constate cât de viu poate fi, ori să se apropie de Sine şi să observe cât de mort poate fi!
Sigur că da! este o chestiune de nuanţă, o bizarerie, un paradox! sună anapoda sintagma „eşti mort”! sună exact ca sintagma „este inexistent”!... Însă, la o mai atentă „privire”, cum e a lui moş Ion Mutelcă, se poate realiza că Îndepărtarea este sora geamănă a Uitării şi că, în consecinţă, numai Ce se uită... rămâne Aşa! iar ce nu se poate şterge din memorie se supune degradării şi ruinării absolute! pe când Apropierea până la confundare nu lasă loc nici măcar de-o respirare, nu deschide nici un drum, nu desţeleneşte nimic!
Nu! singur că nu! moş Mutelcă nu poate să nu ne trateze şi să nu ne vindece de Amăgire! şi pe mine, însă şi pe Aurel Ghiuţă, clientul cu cartea domnului Carlo M. Cipolla în buzunar, şi care se recomandă A. Ghiuţă, şi care abia aşteaptă şi abia mai are răbdare să-l audă şi să-l vadă pe Vraci în funcţiune!... Şi, ca şi cum bătrânul ne-a citit gândurile şi surescitarea, stăpânul Inefabilului respiră de trei ori, adânc, până la Cer de adânc... înalt, până la Pământ de înalt... misterios, până la Simplitate de misterios... şi porneşte „tratamentul”: „Este uşor, foarte uşor să vă smulg din Amăgire! trebuie doar să mergem dimpreună, o zi şi o noapte, prin cest oraş plin cu negustori cumpliţi şi mutilat de lepădături, şi-o să simţiţi cum vă dispare imediat Starea în care sunteţi! aveţi obligaţia să rostiţi şi să scrieţi tot ce observaţi! şi, eventual, să propuneţi şi soluţii de salvare! credeţi că faceţi faţă cestei experienţe peripatetice?”
Da! sigur că da! cum să nu fim de acord? suntem tare curioşi să participăm şi să scăpăm de molima asta, care ne sfărâmă sufletele, care ne deturnează gândurile şi care contrazice toate filozofiile optimiste, dărâmă toate oportunităţile, năruie toate nădăjduirile... şi ne determină să credem că „suntem inexistenţi”!... Pendula lui moş Mutelcă bate douăsprezece ceasuri din zi!... ”Gata, e timpul să ieşim din cub şi din sferă... şi să pornim cea mai importantă şedinţă mişcătoare de terapie intensivă!” - zice Vraciul!... (Stai să vezi!)
