ÎNCHISOARE și DESCHISOARE

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Demult. Iarnă completă, normală, cuprinzătoare. Nămeţi sclipitori, mişcători, după cum reuşeşte soarele să se iţească şi după cum bate vântul. Câţiva copii zgribuliţi, cu săniuţe mai clasice, mai moderne... ca să zic aşa. Din când în când, câte-un ţăran curajos şi mânat de trebuinţă frământă omătul pe cărăruia care duce la fântâna din deal, la fântâna din vale, la fântâna de mai departe. Că aşa-i cătunul acesta: are trei fântâni, un drum scurt, cel mai scurt drum din lume… şi câteva cărări "de centură", care duc şi aduc trecători dincolo şi dincoace, care nu se văd de sub troiene şi care amintesc ce fel şi cât de scurtă-i viaţa, dacă o compari cu o cărare pură şi simplă, călcată de milioane de paşi pierduţi, văzută de milioane de ochi la fel de pierduţi (şi ei) cu mult timp înainte de a ajunge în zare, vreodată. Pot spune pierduţi exact de la începutul gândului că vor putea călca pe orizont. Doar cu visul. Ori nici măcar cu visul. Fiindcă şi pasul şi visul aparţin Deşertăciunii, adică Mamei tuturor Iluziilor şi Imaginaţiilor din partea de Nord a Universului de Sud!... Dar bine că măcar iarna nu-i înşelătoare! Măcar paserile astea sunt reale, bocnă, ca-n poezia lui Ion Creangă, dacă v-o amintiţi! Mă uit la mama cum stă moartă şi definitivă şi lămurită în sicriu! Şi parcă nu mi s-a părut niciodată nimic mai Real decât cest Acum! Vorba domnişoarei Iolanda Cremene: "păsările prin ogradă pricepeau ce s-a-ntâmplat!/ eu stăteam la capul mamei şi tăceam cu-n om din sat!"... Da! Demult! Atunci! Tăcem fără lacrimi! Că mama nu m-a învăţat să plâng! Şi-mi trec prin suflet şi prin gând spusele ei şi tălmăcirile mele dintr-o altă odinioară: "Atunci, demult, la masa cea cu trei picioare,/ sub un salcâm dintre matale şi o stea,/ ziceai că viaţa e un fel de închisoare,/ că orice om e obligat să şadă-n ea!// Steaua aceea foarte lungă şi departe,/ cea dinspre stânga, mai dincolo, cum priveşti/ din dreapta asta... (vezi ce mult şi bine arde?.../ aşa ziceai printre celeste şi lumeşti!)...// Sigur că da! cum să nu cred? se vede-n toate/ că-i închisoare... şi n-avem nimic de-ales.../ (sigur, suntem nişte cuvinte condamnate!.../ aşa ziceai, din când în când, mai rar, mai des!)// Aşa ziceai: aşa să-nveţe fiecare!.../ precum în Cer (nu-i tot) aşa şi pe Pământ!.../ şi lăcrămai spunând că moartea-i deschisoare!.../ ş-apoi plecai cu steaua-n Suflet şi în gând!”//... Sigur că da! cred că nu-i nimic mai real şi misterios decât moartea! Vorba lui Antoine de Saint-Exupery, "în moartea unui om moare o lume necunoscută!"... Sigur că da!

Citit 932 ori Ultima modificare Luni, 02 Mai 2022 21:21

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.