PASTEL SEPULCRAL

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Nici până astăzi nu s-a aflat exact în ce împrejurări a „dispărut” celebrul Edgar Allan Poe, unul dintre cei mai mari creatori de groază... în literatură, bineînţeles! Într-una din zilele trecute, aflându-mă cu smerenia şi reculegerea şi resemnarea în cimitirul „Eternitatea”, pe la mormintele mai sărăcăcioase şi mai aristocrate ale unor mai mici şi mai mari ne/cunoscuţi răposaţi, mă opresc să mă închin la un capăt de lespede şi la un picior de cruce pe care văd o fotografie de femeie foarte tânără şi foarte frumoasă, cum numai Annabel Lee poate fi, fecioara din poemul omonim al lui Poe, adică! Sub fotografie, citesc: Maria Măcăleandru, 4 Martie 1960 - 4 Martie 1977! Carevasăzică, exact/numai 17 ani! Dumnezeule, ce-ai putut să faci! Desigur, mă crucesc... şi-mi aduc aminte cinci versuri din „Romanţa mortului” lui Ion Minulescu, sugestive/ potrivite pentru momentul delicat în care mă aflu acum şi aici: „paznicul mi-a-nchis cavoul şi-am rămas în ploaie-afară/ şi-am rămas să-mi plimb scheletul printre albele cavouri/ unde-ai noştri dorm în paza lumânărilor de ceară/ şi-am rămas să-mi plimb scheletul pe potecile pustii/ şi pe crucile de piatră să citesc ce-au scris cei vii”... Sigur că da! Şi deloc nu-mi displace! Chiar mă amuză într-un fel... lugubru! Mă provoacă, pot zice!... Apoi, ca şi cum s-ar fi ridicat o cortină, dinspre „nordul obiectelor”, cum ar spune poetul Ioanid Romanescu, mentorul meu moldav şi ieşean şi „poet al uriaşilor”, văd o lumină mov, sepulcrală, din mijlocul căreia aud timbrul grav al lui Poe recitându-şi „Corbul” la fel de celebru ca şi autorul lui! Parcă însuşi corbul recită „Corbul”, aşa mă hâţână emoţional şi mă cutremură fizic şi chimic înfricoşătorul şi adevăratul „Nevermore”!... Dinspre partea de sud a Moldovei de nord, ca o umbră bătrână şi înceată, apare moş Ion Mutelcă! Cică merge la mormântul soţiei sale, Maria! Şi cică să mă duc şi eu cu el! Mă duc! Şi-l ascult! Are aceeaşi gravitate în voce şi acelaşi timbru ca Edgar Allan Poe! „Cântam la mierlă! Şi cântam la turturică!/ Şi la cinteză!... (ce frumos şi mult cântam!).../ Şi tu... (departe, într-o casă foarte mică).../ tot aşteptai şi tot visai să vin la geam/ măcar o dată... şi să-ţi cânt din păsări rare,/ din păsări dese, liră, drepte, strâmbe, lungi.../ şi să le dai (de cuib, de cer) la fiecare.../ şi mie-un pic de-Acum (mai repede) Atunci!// Pleca pădurea să se laude cu mine,/ umbla prin codri să se afle cum că ea/ (când va să am zile şi nopţi foarte puţine)/ la geamul tău va să alerge să te ia/ şi să rămâi în locul meu... (cine să cânte/ la păsări triste, singuratice şi reci?!).../ A fost odat-un Corb cu aripile frânte!.../ Este şi azi, dar vrea să tacă-n veci de veci!”... NIMIC MAI MULT!

Citit 535 ori Ultima modificare Luni, 09 Mai 2022 23:59

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro