Ieri, la slujba de îngropăciune a lui Nae Chirigiu, taman când se auzea fornăirea cu „du-l, doamne, în loc cu verdeaţă, unde nu-i nici durere, nici întristare şi nici suspin”, simt o atingere pe umărul drept, că pe umărul stâng se rezema Florica, nevasta mortului Nae, o scoabă/femeie cam de 36,5 kilograme cu tot cu pensie, o făptură costelivă ca o tarantulă supusă la regimuri (democrate!!!) draconice de slăbire şi pasteurizată pentru ca să reziste la variaţiile de presiune şi temperatură capitalistă, la toate atacurile terestre, navale şi aeriene ale terorismului răspândit prin toate ungherele şi unghiurile otorinolaringologice, fizice şi chimice umane! Şi, când mă uit peste umărul atins, îl văd pe ciracul meu din Copilărie, Grigore Papugiu, care a fost recrutat să facă Armata direct din Şcoala Generală de 8 ani, fiindcă rămăsese repetent continuu, sclav habotnic al preceptului care fulgeră şi tună celebrul, pe atunci, „repetitio est mater studiorum”! Acum nu se mai aplică acest precept! Păi, dacă nu se învaţă nimic, ce pupăzoiul Ministerului de Resort să se repete?
Când Grigore se sur/prinde că l-am văzut, îmi face un semn discret cu coada chiorului drept - a stat cu el în soare, mai demult, când s-a îmbătat ca un grohăitor şi a adormit numai cu stângul închis pe costişă - şi-mi face semn şi cu policarul aflat la mâna dreaptă - că antebraţul stâng îi lipseşte tot de atunci, de mult, din ziua aceea nefastă, când tractoristul nu l-a văzut că doarme-n dudău şi a trecut cu polidiscul peste marginea lui - şi-mi face semn şi cu zâmbetul său dezirabil... să ne găsim la „Cireşica”, ştiţi dumneavoastră ce-i asta şi unde se află şi cu ce se ocupă!... Sigur că da! Nu pot pentru ca să-l refuz, mai ales că nu l-am mai întâlnit de-un car de ani/lumină, adică de pe vremea când curentul era oprit din motive superioare! Aşadar... după ce-l vedem pe Nae aşezat în groapa goală, şi după ce-l vedem şi acoperit, adică în siguranţă, şi după ce-i rugăm şi urăm şi-i glăsuim „drum bun” - mai ales că are foarte mult şi bine de mers până-n ţinutul cel propovăduit de popă - şi după ce ne comportăm şi pe la masa lungă şi plină cu tot ce-nsemnează comând corespunzător evenimentului tradiţional şi de amplă tristeţe creştină - ne retragem spre arhicunoscuta cârciumă din şi mai celebrul cartier ICF! În tocul uşii ne întâmpină o nepoată a lui Grigore, Mariţa, cu-n fel de râs lăbărţat şi zgomotos, mai ales că n-a dotat-o mă-sa cu gură, ci cu anvergură! Intrăm şi stăm jos, pe scaune din plastic slinos!... (Stai să vezi!)
